Şoc în industria auto: coronavirusul anulează Salonul Auto de la Geneva

vezi galeria foto

Şoc în industria auto: coronavirusul (Covid-19) anulează Salonul Auto de la Geneva! Autorităţile din Elveţia au decis să interzică orice manifestare publică până pe data de 15 martie.


Conform unei decizii publicată azi Consiliul Federal din Elveţia manifestările publice unde sunt aşteptate să participe mai mult de 1000 de persoane sunt anulate până pe data de 15 martie 2020. Prima săptămână a lunii martie ar fi adus începutul Salonului Auto de la Geneva, care debutează întotdeauna cu zilele dedicate presei.

Te duci sau te întorci cu maşina din UE? Iată ce trebuie să ştiţi despre noul coronavirus (Covid-19)

În fiecare zi dedicată presei și VIP-urilor, Salonul Auto de la Geneva depășea fără probleme limita de 1000 de persoane într-un loc public, ceea ce duce la anularea evenimentului cel puțin până la data de 15 martie. Având în vedere investițiile considerabile pe care le-au făcut expozanții, ar fi existat o posibilitate de a derula acest eveniment într-un cadru restrâns. O asemenea variantă ar fi limitat din potențialul evenimentului, dar ar fi permis derularea acestuia. În orice caz, ar fi fost fără precedent în istoria acestui eveniment o astfel de organizare.


Renault prezintă Twingo Z.E., noi vedem prima Dacia electrică

După cum explică și Consiliul Federal al Elveției, organizatorii de evenimente au posibilitatea de a discuta cu reprezentanții cantoanelor în care vor desfășura respectivele evenimente în vederea obținerii unei aprobări în condiții speciale. Cu alte cuvinte, organizatorii Salonului Auto de la Geneva ar fi avut posibilitatea de a restricționa drastic accesul și de a aplica măsuri de siguranță fără precedent pentru a permite derularea în format restrâns a primului eveniment auto important al anului derulat la nivel european.


Gabriela Firea renunță la taxa Oxigen

Organizatorii Salonului Auto de la Geneva au confirmat anularea evenimentului și au motivat decizia prin faptul că sunt într-o situație de forță majoră. Derularea Salonului Auto de la Geneva în formatul uzual nu ar fi fost permisă în urma deciziei anunțate de consiliul federal, iar responsabilitatea ar pica pe cantonul din care face parte Geneva și, evident, pe umerii organizatorilor. Riscul răspândirii coronavirus (Covid-19) ar putea fi prea mare în raport cu beneficiile rezultate din derularea evenimentului.


Transmisia cu o singură treaptă – de ce este perfectă pentru mașinile electrice

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE