Un şofer de TIR a fost condamnat pentru că nu a strâns corect prezoanele roţilor de la remorcă. În mers, două roţi s-au desprins şi au lovit mai multe maşini din spate, un şofer fiind ucis.
Ioan Olariu ar fi provocat un accident rutier mortal în judeţul Iaşi, acum mai bine de cinci ani. Pe 22 octombrie 2014, înainte de ora 7.00, el conducerea dinspre Paşcani spre Târgu Frumos un ansamblu de autovehicule compus dintr-o autoutilitară şi o remorcă.
La un moment dat, două jante cu tot cu pneuri de la puntea stânga spate a remorcii s-au desprins. Una dintre roţi a lovit o maşina Toyota Auris, iar cea de-a doua a intrat prin parbrizului unui BMW din spatele TIR-ului şi l-a ucis pe şofer.
Procurorii care au investigat acest caz au ajuns la concluzia că vinovatul pentru acest accident a fost şoferul camionului, care nu „nu a strâns corespunzător piuliţele de prindere a roţilor ansamblului auto pe care îl conducea şi nu a verificat ulterior gradul de strângere al acestora.
Şoferul de TIR a putut fi pus sub acuzare şi, zilele trecute condamnat, deoarece această obligaţie de-a sa era prevăzută în fişa postului. În primă fază, şoferul a dat vina pe drumurile proaste, însă în timpul procesului a recunoscut fapta.
Judecătoria Paşcani a decis să aplice o condamnaare de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare şoferului unui TIR.
Surse: adevarul.ro / ziaruldeiasi.ro
Pe 22 ianuarie anul trecut un al șofer de tir a ignorat marcajele rutiere şi a făcut o depășire interzisă pe un drum național. Momentul a fost filmat de un alt participant la trafic şi pe baza acestei probe instanţa a hotărât să-l condamne la doi ani și trei luni de închisoare cu executare, fără posibilitatea eliberării condiționate și patru ani permisul suspendat.