Stil incitant, detalii îndelung elaborate pentru Lamborgini Lanzador Concept. Plus atitudine impozantă. Dar cu sunetul, cum va fi?

vezi galeria foto

Evenimentul american Monterey Car Week a fost prilejul ales de Lamborghini pentru a-l expune în premieră pe Lamborghini Lanzador Concept. Spectaculos obiect, nimic de zis, dar care lasă o ciudată senzație amestecată de nemaivăzut cu previzibil. Adică e un SUV. Mai e și electric!


Aceeași senzație vine și dinspre situația sa actuală: denumirea include termenul „concept’, în timp ce comunicatul spune că avem de-a face cu o reprezentare a celei de-a patra serii de automobile din gama Lamborghini. Debutul comercial al acesteia nu va avea loc, însă, înaintea anului 2028.

Designul lui Lamborghini Lanzador Concept se înscrie în de-acum solid condensata linie a mărcii, numită „Direzione Cor Tauri’. De la prima vedere e clar că ai de-a face cu un Lamborghini, altfel proporțiile sale fiind mai degrabă stranii.


Silueta amintește de supersportivele cu motor central ale mărcii italiene, însă garda la sol este ca de SUV și în locul motorului amplasat central este un al doilea rând de locuri (habitaclu cu configurație 2+2). Cât despre ceea ce se numea în mod obișnuit „motor’ până acum la Lamborghini, ei bine, așa ceva nu există. Lamborghini Lanzador Concept este primul Lamborghini 100% electric.

„Cu Lamborghini Lanzador Concept inaugurăm un nou segment în lumea auto: Ultra GT. Acesta va oferi clienților o experiență de condus semnată Lamborghini, complet nouă și incomparabilă, datorată tehnologiilor de pionierat’, a declarat Stephan Winkelmann, Președinte și CEO al Automobili Lamborghini.


Câte un motor electric puternic amplasat la fiecare punte va asigura propulsia complet electrică în manieră permanent integrală în orice condiții de drum, suprafață  de rulare și stil de conducere. Puterea de vârf a sistemului va fi de peste un megawatt. Energia este furnizată de o baterie dintr-o generație nouă, capabilă să asigure o autonomie mare. „Pentru noi, electrificarea nu înseamnă o restricție, ci o oportunitate inteligentă de a dezvolta performanțe superioare și un nou nivel al experienței de conducere’, a menționat Rouven Mohr, Chief Technical Officer Lamborghini.


Cu toate acestea, nu doar componentele hardware vor defini personalitatea viitoarelor automobile Lamborghini electrice de înaltă performanță, ci și software-ul și sistemele de control. „Lamborghini se va defini și se va diferenția de concurență printr-o strategie prorprie a sistemelor de control activ. Vom ridica în viitor controlul integrat al dinamicii de conducere Lamborghini la un nivel cu totul nou, ceea ce nu a fost posibil pentru mașinile sport cu propulsive convențională și vom oferi clienților noștri o soluție complete pentru mobilitate, nouă experiență de condus. Găsirea echilibrului potrivit între putere, performanță, autonomie și aerodinamică este cu siguranță una dintre cele mai mari provocări în timpul dezvoltării, dar provocarea este o piatră de temelie în cercetarea și dezvoltarea automobilelor Lamborghini.’ a explicat Rouven Mohr.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE