Când stilul și echiparea dichisite întâlnesc polivalența de utilizare, rezultă Dacia Duster Extreme 2022.

vezi galeria foto

Debut de ianuarie în forță pentru seria SUV-urilor românești: ediția limitată Dacia Duster Extreme va atrage atenția celor care își aleg mașinile în manieră deopotrivă pragmatică și exclusivistă. Avem aici una dintre cele mai tentante oferte de SUV compact disponibile pe piață. Iar prețul nu este neapărat extrem.


Data lansării oficiale a ediției limitate Dacia Duster Extrreme 2022 a fost 10 ianuarie. Automobilul nu se prezintă ca un off-roader extrem, conform sugestiei denumirii, însă este lesne de sesizat că avem de-a face cu o ofertă extrem de bine calibrate pentru cei care sunt atenți pe ce dau banii. În esență. Duster Extreme poate fi privit ca un fel de versiune Duster Prestige și mai bine dotată standard. Volanul și schimbătorul de viteze sunt îmbrăcate în piele, scaunele dispun de încălzire, iar camera Multiview, plus funcțiile de hands-free și monitorizare a unghiului mort fac mai ușoară viața celui de la volan.


Cât despre personalizare, Dacia Duster Extrem are un aspect oarecum marțial, evocând eficiența și funcționalitatea tehnologiei militare. Culoarea sa se numește Urban Grey (hai, că e doar un fel mai pașnic de a spune Gunmetal), jantele Full Black au diametrul de 17 inchi, iar accentele oranj amintesc de marcarea anumitor detalii funcționale de pe fuselajul și din cockpitul unui fighter-jet.

Dacia Duster Extreme va fi disponibilă în două variante de motorizare: turbodiesel de 115 CP (cilindree de 1,5 litri) și benzină turbo de 150 CP (cilindree de 1,3 litri). Cutia de viteze automata EDC face parte din meniu (dar fără tracțiune integrală). Prețurile încep de la 21.000 de euro, pentru suma respectivă putând fi achiziționată motorizarea cu benzină de 150 CP.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE