Sub denumirea Mitsubishi Colt, marca propune în România în clasa mică versiuni alimentate cu benzină și hibride.

vezi galeria foto

Cu sguranță, tradiția numelui Mitsubishi Colt va trezi interes în rândurile celor care au fost la un moment dat interesați de respectiva serie de automobile de clasă mică a mărcii nipone. Începând din 2024, sub numele Mitsubishi Colt este propusă o interpretare asiatică a seriei Renault Clio în condiții proprii de prețuri, garanție și service.


Așadar, în cazul noului Mitsubishi Colt avem de-a face cu apreciata platformă tehnică CMF-B a grupului Renault-Nissan-Mitsubishi Alliance. Aceasta ar fi cea de-a șaptea generație a seriei Mitsubishi Colt comercializată în Europa. Prima, cunoscută sub denumirea Mitsobishi Colt 600, a debutat în 1962. Noul Mitsubishi Colt destinat comercializării în Europa va fi asamblat la fabrica din Bursa, Turcia.

Mitsubishi Colt 2024 este comercializat în România în trei variante de motorizare, două alimentate cu benzină și una hibridă. În cazul versiunilor cu benzină, motorizarea aspirată cu trei cilindri de 1,0 litri este fi cuplată cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte, iar cea turbo cu trei cilindri de 1,0 litri primește o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Varianta hibridă Colt 1.6 HEV AT dispune de motorizarea aspirată de 1,6 litri cu susținere electrică și cutie de viteze multimodală cunoscută și apreciată de la Clio E-Tech.


Cu dotarea standard cea mai accesibilă, Mitsubishi Colt 1.0L MPI MT Invite costă 18.754 de euro, apoi Mitsubishi Colt 1.0L MPI-T MT Invite Style este propus începând la 20.337 de euro, iar prețul unui Mitsubishi Colt 1.6L HEV AT Invite StyleCold este de 24.954 de euro. Aceste prețuri de listă au TVA inclusă.

Sub sloganul Mitsubishi Service Commitment, noul Mitsubishi Colt beneficiază de o garanție de 5 ani sau 150.000 de kilometri, 12 ani garanție la perforarea prin coroziune, garanție de 8 ani sau 160.000 km pentru capacitatea bateriei propulsiei hibride și 5 ani de asistență rutieră gratuită (pachetul de Asistență Mitsubishi).


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE