Țiriac Collection include peste 170 dintre modelele auto şi moto expuse în spaţiul consacrat din Otopeni (Calea Bucureştilor nr. 289).
ADEVĂRUL despre FOTOGRAFIA CARE A SPERIAT ȘOFERII DIN BUCUREȘTI!
CÂT COSTĂ BICICLETA PREȘEDINTELUI IOHANNIS! Nu te așteptai să acest preț!
Simona Halep a observat că fostului jucător de tenis îi lipsește un… Trabant. Și i l-a făcut cadou, chiar cu un autograf.
Automobilul lansat în fosta RDG a reprezentat o surpriză din partea jucătoarei de tenis numărul 1 pentru ‘Țiriac Collection’ de la Otopeni, în contextul în care sportiva de 26 de ani a remarcat că în colecție nu există un astfel de model.
CEA MAI LUNGĂ AUTOSTRADĂ DIN EUROPA va trece prin ROMÂNIA. Cum va arăta traseul! | FOTO
Într-un interviu pentru ELLE, Halep mărturisea: ‘Când eram junioară, mă gândeam că o să consider că sunt o jucătoare bună de tenis atunci când domnul Țiriac o să vină special și o să se uite la un meci de-al meu. S-a întâmplat acum câțiva ani și pot spune că mi-a dat o mare încredere că pot ajunge la cel mai înalt nivel din tenis’.
Relația dintre jucătoarea de 26 de ani, liderul ierarhiei WTA, și omul de afaceri a evoluat, Țiri fiind azi unul dintre sfătuitorii apropiați ai constănțencei. Care i-a făcut un cadou surprinzător.
Trabantul este o maşină care, în ciuda dimensiunilor şi capabilităţilor tehnice reduse, a rămas întipărită în memoria compatrioţilor noştri. La noi, cel mai popular model a fost Trabant 601, variantele Sedan şi Break. Un astfel de model a și fost donat de Simona Halep.
Simona Halep este cu siguranță una dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis la nivel mondial. Pe lângă numeroasele trofee cucerite celebra sportivă a acumulat și o avere pe măsură. La sfârșitul anului 2016, Simona Halep avea în cont peste 12 milioane de dolari.