Proiect: Suspendarea permisului de conducere la 45 de puncte, nu la 15

vezi galeria foto

Suspendarea permisului de conducere ar putea avea loc abia la acumularea a 45 de puncte de penalizare, nu la 15, cum este în prezent, dacă va trece mai departe o propune aprobată în prezent doar de Comisia Juridică din Camera Deputaților.


Până la schimbarea legii, această propunere ar trebui să treacă din nou de Comisia de Transporturi a Camerei Deputaților, să intre în dezbatere în plenul Camerei Deputaților, să primească vot favorabil și să fie publicată în Monitorul Oficial. Practic, suntem departe de o asemenea schimbare, care are în prezent o fundamentare criticată de polițiști, care anunță un val de indisciplină în rândul șoferilor dacă s-ar aplica această propunere.

Citește și:

Cel mai scump loc de parcare din România


În urmărirea Contelui Dracula

Se scumpește RCA!

Modificare majoră pentru Prima Mașină

O nouă țeapă circulă prin SMS

Ce trebuie să știi despre noua taxă auto

Câți români au rămas fără carnet anul acesta

Jantă de aluminiu sau de oțel?

 

Subiectul acestei discuții este o propunere care vizează modificarea OUG 195/2002, adică vizează Codul Rutier și sancțiunile aplicate în prezent de acesta. Nicușor Halici, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a declarat că această propunere a trecut de comisie deoarece există o altă propunere adoptată care vizează mărirea cuantumul punctelor de penalizare acordate odată cu fiecare amendă, ceea ce ar fi favorizat suspendarea permisului pentru o contravenție ‘nu foarte gravă‘. Motivând că ‘orice șofer greșește‘, Halici a considerat favorabilă creșterea pragului de suspendare a permisului de conducere la 45 de puncte în loc de 15, cum este în prezent.


Din păcate, propunerea de mărire a cuantumului amenzilor și a numărului de puncte de penalizare asociat diferitelor contravenții și infracțiuni în privința Codului Rutier nu se regăsește în media pentru perioada specificată de Nicușor Halici, după cum notează și cei de la Noizz. Practic, nu este de găsit propunerea luată în considerare și menționată de președintele Comisiei Juridice la motivarea aprobării acestei propuneri.


Dacă această propunere ar fi fost publică, am fi putut să observăm cât de multe puncte de penalizare ar fi trebuit să fie aplicate pentru fiecare contravenție în parte și să putem analiza cât de mult ar fi putut să crească posibilitatea suspendării permisului de conducere în urma unei contravenții ‘nu foarte grave‘, după cum a descris Nicușor Halici pentru Mediafax.

Până la intrea în vigoare a acestei propunere, vă reamintim că permisul de conducere este suspendat din oficiu la cumularea a 15 puncte de penalizare. Totodată, fiecare punct de penalizare expiră la șase luni de când a fost acordat, câtă vreme șoferul respectiv nu mai culege alte puncte de penalizare în perioada respectivă.

 

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE