Takata a solicitat intrarea în faliment

vezi galeria foto

Takata, grupul japonez ale cărui airbaguri defecte au dus la declanşarea celei mai mari rechemări în service din industria auto, a solicitat intrarea în faliment în Statele Unite şi Japonia.


Conform autonews.com compania Takata a mai anunţat că a acceptat oferta de cumpărare pentru subsidiara TK Holdings făcută de grupul american Key Safety Systems care a plătit 1,6 miliarde de dolari pentru preluarea producătorului nipon de airbag-uri.

Obligaţiile de plată ale Takata depăşesc un miliard de yeni (8,026 miliarde euro/ 8,988 miliarde dolari), ceea ce face din producătorul de componente auto cel mai mare falimentar nipon până la această dată.

Cererea de intrare în faliment, prezentată unui tribunal din Tokio, este destinată să faciliteze restructurarea acestei datorii, folosindu-se de legislaţia japoneză, şi să evite insolvenţa, se menţionează în comunicat, care subliniază că va fi solicitată finanţare de urgenţă unor instituţii din Japonia pentru a fi continuată activitatea.


TK Holdings, subsidiara din Statele Unite, s-a declarat, de asemenea, în faliment, a informat Takata, care a anunţat că va primi sprijin financiar pentru restructurarea sa de la Key Safety Systems, filiala americană a firmei chineze Ningbo Joyson Electronic.

Astfel, Takata va vinde toate participaţiile sale în această firmă către Key Safety Systems pentru o sumă de 1,404 miliarde euro / 1,572 miliarde dolari.

În România, japonezii deţin două fabrici la Arad unde se produc volane şi centuri de siguranţă, şi una la Sibiu unde se produc perne pentru airbaguri.


Producătorul nipon de airbag-uri a ajuns în prim-plan din cauza gazului folosit între 2002 și 2014 pentru umflarea airbag-urilor. Până acum câteva zile, 30 de milioane de mașini (28,8 aflate în SUA) care folosesc airbag-uri Takata erau pe lista unui recall, însă acest document s-a mărit considerabil.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE