Dacă DACIA construia tancuri, așa ar fi arătat

vezi galeria foto

Un bărbat din Turcia voia neapărat să conducă un tanc, dar visul excentric nu este la îndemâna oricui. Inventiv și abil, acesta și-a creat până la urmă propriul tanc, pornind de la un Renault 12 Break din 1977.


Pentru cine nu știa deja, Renault 12 este părintele Daciei 1300. Pe scheletul acestui model a fost construită în serie mașina românească, în baza unei licențe de fabricație cumpărate de Nicolae Ceaușescu în 1968. La exterior, Renault 12 și Dacia 1300 sunt aproape identice, deci un tanc produs de constructorul român ar arăta exact ca cel din imaginile de mai sus.

Din păcate, reportajul de 12:39 minute al YouTube-erului Doğan Kabak este realizat în limba turcă și nu dispune de subtitrări. Putem doar să deducem în linii mari cum a procedat inventatorul pentru a da naștere acestui hibrid neconvențional. După cum veți vedea în videoclipul de la finalul articolului, bărbatul a dotat acest Renault 12 Break cu câte patru roți pe fiecare parte, învelite în șenile.


Modificări majore sunt vizibile și în habitaclu. Cea mai evidentă noutate este absența volanului, care a fost înlocuit cu două manete responsabile pentru controlarea direcției de deplasare a monstrului pe roți.

 

Citește și:

Sicrie pe roți: mii de mașini din România prezintă pericol iminent de accidente

Nu mai plătim taxă de pod când mergem la mare

Românii cumpără pe încredere mașini second hand: doar 15% le verifică în service

Cât costă la noi cea mai puternică Dacie din istorie!


Noi taxe pentru șoferii care conduc în București

Camerele CNAIR, folosite în regim de radar? Răspunsul oficial al instituției

 

Nu este prima oară când vedem un model popular de mașină convertit în pseudotanc. Nissan a făcut acest lucru chiar în mod oficial, dotând cu șenile modele precum 370Z Roadster sau Rogue. Autoturismele modificate au făcut furori pe la saloanele auto, dar nu au intrat niciodată în producție de serie – probabil că vor rămâne mult și bine la stadiul de concept.


Deși Dacia nu plănuiește să lanseze vreodată pe piață un tanc (din câte știm), constructorul român pregătește un alt vehicul impresionant. Conform publicației britanice Daily Express, Dacia este hotărâtă să cucerească segmentul economic al pieței mașinilor electrice, cu un model ecologic pentru toate buzunarele. Mai multe detalii, în acest articol.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE