Primul oraș din lume în care toate taxiurile vor fi electrice

vezi galeria foto

Recunoscută în plan global ca fiind cel mai mare „consumator’ de mașini electrice, Norvegia plănuiește să ducă ecologia la un alt nivel: în curând, în capitala Oslo nu vor mai circula decât taxiuri electrice.


Autoritățile norvegiene și-au propus ca, începând din 2023, să nu mai aibă drept de circulație în capitală decât taxiuri electrice. Strategia de protejare a mediului înconjurător va atinge apogeul în 2025, când s-a stabilit ca absolut toate mașinile noi comercializate în Norvegia să aibă zero emisii.

Potrivit agenției Reuters, cel mai mare obstacol în implementarea acestui sistem de taxiuri electrice este infrastructura. Pentru șoferii profesioniști, găsirea unei stații de încărcare și așteptarea pentru ca bateria să revină la nivel maxim nu este o practică profitabilă, din punct de vedere financiar. „Timpul înseamnă bani’, cum s-ar spune.


Taxiuri electrice – cum își vor încărca bateriile?

 

Citește și:

Parcarea laterală este reinventată prin acest truc

Diferența dintre a frâna CU ABS și FĂRĂ ABS

Examen auto – Cum obții permisul de conducere, pentru fiecare categorie în parte

O Dacia mătură tot ce îi stă în cale

ABS, TSI, ESP – Ce înseamnă aceste prescurtări

 

Din acest motiv, autoritățile anunță că vor dezvolta în Oslo o întreagă rețea de încărcătoare wireless, bazate pe tehnologia încărcării prin inducție. Platformele de încărcare vor fi montate chiar pe șosea, în stațiile de taxi, pentru ca șoferii să-și alimenteze mașinile în timp ce așteaptă clienți. Se elimină astfel necesitatea ca taximetriștii să se abată de la traseu pentru a căuta o stație de încărcare, precum și timpul pierdut cuplând manual cablul.


Norvegia a scris istorie recent printr-o altă realizare eco: o treime dintre mașinile noi vândute aici în 2018 au fost electrice. Cu un an în urmă, în 2017, scandinavii au doborât alt record impresionant, devenind prima țară din lume în care majoritatea vehiculelor vândute în decursul unui an au fost ecologice (atât electrice, cât și hibride).

 

Sursa foto: flickr.com/Jaguar MENA

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE