Tesla Cybertruck, număr impresionant de comenzi în primele 24 de ore

vezi galeria foto

Cel mai recent și mai ciudat produs Tesla se bucură de un interes neașteptat de mare din partea publicului.


Citește și:

Porsche 911 cu motor Tesla, modificat de RWB. Rar vezi ceva atât de frumos

Problemă majoră Tesla, descoperită de un hacker. Mașina poate paraliza temporar

Cu toate că Elon Musk nu a menționat, în cadrul evenimentului de prezentare a lui Tesla Cybertruck, când anume vor începe livrările, împătimiții mărcii s-au înscris deja pe lista de viitori proprietari.

Așa cum s-a întâmplat și cu celelalate modele, Cybertruck a devenit disponibil pentru comandă imediat după încheierea prezentării oficiale. La 24 de ore distanță, pickup-ul Tesla înregistra aproape 150.000 de solicitări.


„146.000 de comenzi pentru Cybertruck până acum, dintre care 42% cu două motoare, 41% cu trei motoare și 17% cu un singur motor’, a scris Elon Musk pe Twitter, completând: „Fără reclame sau advertoriale’.

O mențiune importantă aici este, desigur, și avansul pentru Cybertruck. În cazul modelelor anterioare, cei care doreau să rezerve o mașină trebuiau să plătească 1.000 de dolari (SUA), respectiv 1.000 de euro (Europa). În cazul autoutilitarei, suma a fost de 10 ori mai mică: clienții au trebuit să achite doar 100 de dolari sau euro, și aceștia returnabili.


Prețurile pentru versiunea cu un singur motor electric (cu tracțiune spate, autonomie 400 km) încep de la 39.900 de dolari, în timp ce versiunea de top (cu trei motoare, 4×4 și autonomie de 800 de kilometri) pornește de la 69.900 de dolari. Aici găsiți toate detaliile despre Tesla Cybertruck.

Pe foaie, venitul total din pre-comenzile primei zile însumează peste 7 miliarde de dolari.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE