Tesla a raportat venituri record pentru trimestrul trei din 2020

vezi galeria foto

Tesla a raportat joi venituri record pentru trimestrul trei din 2020, de 8,77 de miliarde de dolari, pe fondul majorării cererii de vehicule electrice, în timp ce profitul a crescut pentru al cincilea trimestru consecutiv.


Veniturile au urcat cu 39% în perioada iulie – septembrie 2020, comparativ cu trimestrul trei din 2019, „pe fondul majorării substanţiale a livrărilor de vehicule şi al creşterii pe alte segmente ale afacerii', a informat producătorul auto.

Profitul net s-a situat la 331 de milioane de dolari în trimestrul trei din 2020, în pofida scăderii activităţii economice cauzate de pandemia de coronavirus (COVID-19). Compania a livrat 139.593 de vehicule în perioada iulie – septembrie 2020, ajungând mai aproape de obiectivul de a livra o jumătate de milion de unităţi anul acesta.


La Bursa din New York, acţiunile Tesla au urcat cu 2,5%, la 433,88 de dolari. Anul acesta, titlurile au crescut cu aproximativ 400%, capitalizarea de piaţă a atins 394,5 miliarde de dolari, cea mai mare în rândul producătorilor auto globali.

Sursa: economica.net

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE