Lumea GT-urilor adevărate este restrânsă la doar câteva modele, însă ele sunt mereu fascinante. Așa și trebuie, mai ales că e nevoie nu doar de ceva special, ci de o personalitate puternică, o imagine individuală bine definită și performanțe ridicate. În această lume sofisticată, Lexus pare că vrea să șteargă orice urmă de monotonie care ar putea exista cu un coupe desprins din viitor.
Prima interacțiune cu Lexus LC a avut loc în 2012, când a fost prezentat sub forma conceptului LF-LC și am crezut că asta a fost tot. Însă, în spatele cortinei, inginerii japonezi au lucrat pentru ca, cinci ani mai târziu, să vedem o mașină de serie mai spectaculoasă decât era conceptul, cu cea mai nouă platformă disponibilă și cu două versiuni de propulsie care fac deliciul oricărui împătimit. Când oare am văzut o mașină de serie mai spectaculoasă decât conceptul din care a luat naștere?
Este clar că designul este subiectiv, dar impactul vizual pe care LC îl are asupra privitorului este fascinant. Sunt rare momentele în care partenerii din trafic încetinesc în dreptul tău pentru a te felicita pentru alegerea făcută. Lexus LC are la bază două sisteme de propulsie, unul hibrid și unul cu un motor V8 aspirat de 5,0 litri. Prima versiune dezvoltă o putere maximă totală de 359 CP datorită unui motor V6 de 3,5 litri (299 CP) și a unul motor electric (179 CP), iar cea de-a doua produce 477 CP dintr-un V8 de 5,0 litri. Ambele sisteme de propulsie sunt cuplate la o cutie automată cu 10 trepte. Totuși, pentru hibrid transmisia este o inovație, face parte din nou dezvoltatul Multi Stage Hybrid System, compus dintr-o cutie CVT care joacă rolul de demultiplicare pentru o cutie automată cu 4 trepte. Această transmisie este unică în industria auto și a fost dezvoltată de Lexus împreună cu Aisin. Pentru cutia automată cuplată la motorul V8 s-a utilizat soluția unui convertizor de cuplu cu patru angrenaje planetare și 10 trepte, transmisia fiind oferită de Aisin, aceasta fiind prima de acest fel propusă în segmentul premium.
La conducere, Lexus LC impresionează prin confortul oferit atunci când este exploatat în regim normal, inclusiv când este echipat cu jantele de 21 de inchi, fără însă a sacrifica nimic din dinamica necesară unui astfel de model. Pentru versiunea Sport+, Lexus oferă chiar și un sistem de direcție integrală ce crește gradul de agilitate și sporește dinamica pe drumurile cu viraje. Sistemul de direcția a reprezentat o adevărată surpriză, fiind calibrat pentru o precizie ridicată, cu asistare minimă, astfel încât reușește să livreze extrem de mult feedback celui de la volan. În ceea ce privește cele două versiuni de propulsie, este clar că motorul V8 este o adevărată bijuterie, mai ales prin caracterul său rafinat. Totuși, acesta este brutal atunci când este solicitat și are un sunet gutural pe care îl livrează în orice regim de exploatare. Hibridul, comercializat sub denumirea LC 500h, livrează puterea mult mai liniar și poate rula electric până la viteze de 140 km/h, ceea ce îl face extrem de eficient pentru puterea dezvoltată. Mai multe impresii de conducere, dar și o analiză a tehnologiilor disponibile pentru noul LC poți găsi în revista Auto Bild, nr. 20, pe piață din 28 septembrie.
Unde s-a desfășurat testul cu Lexus LC
Pentru a scoate în evidență caracteristicile de GT ale noului LC, Lexus a ales un traseu special de la Munchen la Milano. Deși am condus mai bine de 700 km în doar două zile, am putut parcurge autostrăzi, drumuri înguste de munte, dar și pasaje rapide pe malul lacului Lugano. Din păcate, ploile puternice au dus la închiderea unei treceri montane dintre Elveția și Italia (Chiavenna), drumul fiind unul dintre cele mai spectaculoase din Europa. La doar câțiva kilometri de aceasta se află bine cunoscuta stațiune St. Moritz, iar ceva mai la est, celebra trecătoare Stelvio. Zona dintre cele două țări este una pe care nu trebuie să o ratezi dacă ești un împătimit al condusului, cu treceri montane unice și peisaje spectaculoase.
Trecătorile dintre Italia și Elveția sunt ușor accesibile atât din Milano, aflat la circa 120 km, cât și dinspre Munchen. De acolo poți închiria, relativ ieftin, o mașină și apoi poți descoperi unele dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa. Este bine să te documentezi înainte și să-ți stabilești traseul în funcție de timpul pe care îl ai disponibil, zona fiind extrem de bogată în atracții turistice. Pentru un road trip reușit cel mai bine este să eviți iarna, zona fiind dificil sau chiar imposibil de străbătut în sezonul rece.