Urmează o fază intensă de testări pe pistă pentru BMW M Hybrid V8, prototip cu specificații LMDh

vezi galeria foto

Deși vorbim despre o mașină LMDh (Le Mans Daytona hypercar), BMW M Motorsport spune că vizează doar o victorie în clasamentul general al clasei IMSA GTP în 2023. Adică doar competiții americane din WeatherTech SportsCar Championship. Fără Le Mans, pe bune? Cui i-e frică de Porsche 963?


Ce-I drept, e mai bine să nu te dai prea mare și tare până nu îți ești convins că îți poți consolida un astfel de statut în realitate. La tema asta, proiectată pe scena curselor de anduranță, lucrează acum specialiștii de la BMW M. Deocamdată vă putem spube că BMW M Hybrid V8 este pus în mișcare de motorul turbo P66/3 cu opt cilindri plus propulsie electrică suplimentară. Motorul termic se bazează pe tehnica utilizată la BMW M4 DTM în 2017 şi 2018. În timpul a două faze de reproiectare, motorul V8 a fost supus unor modificări ample pentru a îndeplini cerinţele stricte ale sistemelor de propulsie hibride LMDh.


Ulrich Schulz, director pentru transmisii la BMW M Motorsport, şi grupul său au iniţiat o evaluare pentru a determina care motor de curse ar fi cel mai potrivit pentru conversia într-un sistem de propulsie hibrid de înaltă performanţă, chiar înainte ca intrarea BMW M Motorsport la categoria LMDh să fi primit undă verde din partea Consiliului de Administraţie al BMW Group în iunie 2021. Constrângerile de timp şi necesitatea de a lua în considerare aspectele de dezvoltare durabilă care joacă un rol din ce în ce mai critic în motorsport, precum şi în industria automobilelor în general, au însemnat că revenirea la planşa de desen pentru a proiecta un motor complet nou şi a-l construi cu costuri mari nu a fost o opţiune. În consecinţă, întrebarea a fost să se stabilească care motor de curse dovedit ar îndeplini cel mai bine cerinţele şi specificaţiile stricte ale reglementărilor LMDh.


„În timpul fazei de evaluare am aruncat o privire şi asupra motorului turbo P48 cu patru cilindri de la BMW M4 DTM şi motorului turbo P63 cu opt cilindri de la BMW M8 GTE, dar potenţialele probleme legate de durabilitatea lui P48 şi de cele masă ale P63 au fost consideraţii negative', a explicat Schulz decizia de a alege motorul P66. „Este un mare plus faptul că am putut să folosim materiale existente, cum ar fi oţelul şi aluminiul din perioada în care BMW activa în Formula 1, pentru baza motorului, precum şi pentru componente individuale – cum ar fi arbori, carcasă şi piese mici. Acest lucru ne-a economisit timp şi mulţi bani şi, prin urmare, a fost eficient şi durabil. Eficienţa este un factor critic pentru acest proiect, deoarece avem o perioadă foarte scurtă de timp disponibilă între începerea proiectului şi prima apariţie în curse la Daytona în 2023. Transformarea motorului aspirat P66/1 într-un biturbo şi apoi lucrul cu colegii de la sisteme de propulsie electrice să-l transforme într-un sistem de propulsie hibrid a fost foarte complexă. Datorită competenţei, colaborării extraordinare şi nivelului ridicat de motivaţie al tuturor departamentelor, am reuşit să finalizăm cu doar câteva săptămâni în urmă punerea în funcţiune a întregului sistem de propulsie. Acum simţim că nimic nu stă în calea testării.’


Într-o primă fază de lucru, motorul aspirat P66/1 DTM a evoluat într-o versiune intermediară, numită P66/2, în primul rând prin adaptarea a două turbocompresoare şi a unui nou arbore cotit. Accentul s-a pus pe durabilitate, performanţă sporită şi managementul temperaturii. P66/2 a finalizat numeroase faze de testare, inclusiv simulări complete pe circuit, dar deocamdată numai pe bancul de probe. Următorul pas a fost crearea motorului de cursă P66/3, inclusiv o versiune twin-turbo, ajustări la cerinţele specifice ale şasiului Dallara, sistemul final de evacuare, rezervorul de ulei, cablarea şi integrarea mediului de înaltă tensiune. Blocul de cilindri şi chiulasele au fost turnate în turnătoria BMW Group din Landshut (Germania), iar sistemul de injecţie a fost reconstruit pentru injecţie directă. În paralele, inginerii care deja aveau multă experienţă cu sistemele de propulsie electrice din proiectul Formula E, testau şi integrau motorul electric. Unitatea care formează sistemul de propulsie hibrid al maşinii este alcătuită din motorul electric, invertorul şi bateria de înaltă tensiune. Există un ambreiaj separator între motorul electric şi cel termic, permiţând condusul complet electrică – pe linia boxelor, de exemplu.


Cele două componente de propulsie au fost conectate în maşină pentru prima dată la sfârşitul lunii iunie. Prima pornire a sistemului hibrid a fost un succes. La sfârşitul lunii iulie, aceasta va fi urmată de lansarea la Varano de Melegari (Italia). Faza de testare intensivă începe imediat după aceea. În prezent, V8 twin-turbo de tip P66/3 având cilindreea de 3999 cmc este creditat cu 640 CP, un cuplu maxim de 650 Nm, turația sa maximă fiind de 8200 rpm.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE