Motivele care au convins juriul internațional că noul Renault Master merită să fie desemnat „International Van of the Year 2025′ sunt numeroase și temeinice. Noua generație a acestei serii de vehicule comerciale ușoare a fost expusă în cadrul tradiționalului salon IAA Transportation de la Hanovra.
Dincolo de silueta plăcută și expresivitatea hightech pe care o poartă designul în stil „aerovan’ se găsește un concept tehnico-funcțional avansat pe măsură. Așadar, sugestiile și prominsiunile tentante pe care le face înfățișarea mașinii sunt reflectate la niveluri peste așteptări în ceea ce are Renault Master de oferit pe plan practic și profesional.
Rolul principal revine aici noii platforme tehnice multi-energie, datorită căreia Renault Master stabilește noi standarde de competitivitate și polivalență în segmentul său. De asemenea, Renault Master este acum cel mai eficient vehicul din clasa vehiculelor comerciale ușoare în versiune termică, electrică sau cu hidrogen.
Sarcina utilă maximă pentru Renault Master ajunge la 1625 kg, iar autonomia versiunii cu propulsie 100% electrică se ridică oficial la 460 km. Modernul sistem multimedia R-link cu soft Google și cele 20 de funcții de asistare a conducerii contribuie la înlesnirea îndeplinirii sarcinilor de serviciu. De asemenea, confortul, dotările avansate și ergonomia bine studiată a cabinei s-au făcut apreciate. În zona habitaclului există compartimente utile al căror volum însumat se ridică la 135 l (cât portbagajul anumitor miniautomobile tipic urbane din clasa A).
Master este cea de-a cincea autoutilitară Renault care câștigă acest titlu, ce vine ca o completare a premiului „Mașina anului' câștigat de Scenic E-Tech electric în februarie.