Sfârșitul anului trecut a fost marcat de către prezentarea unei avalanșe de 15 concepte noi de către Toyota. Printre acestea se numără și Toyota Compact Cruiser EV. Deși o variantă de serie a acestuia nu va viza aceeași clientelă precum sursa sa de inspirație, Toyota FJ Cruiser, în liniile sale se disting sclipirile succesului.
În pofida acutei lipse de imagini cu Toyota Compact Cruiser EV, am decis că merită să scriem despre acest viitor SUV electric compact. Pentru a completa cât de cât galeria alăturată articolului, a trebuit să recurgem la capturi dintr-un film de promovare Toyota disponibil pe Youtube. Din imaginea interiorului distingem, printre altele, că denumirea mașinii de serie ar putea fi Toyota LiteCruiser.
Cu ceva timp în urmă, Volkswagen promova avantajele trecerii la tehnologia propulsiei electrice insistând pe flexibilitatea superioară a platformei sale MEB atât pe partea dimensionării, cât și a dotării cu componente diverse (ei au pus MEB inclusiv sub caroseria unui Beetle clasic). S-ar zice că și japonezii de la Toyota au de gând să folosească la maximum posibilitățile oferite de conceptul unei colecții de componente compatibile cu o platformă care ar putea fi calibrată conform mai multor opțiuni de dimensionare pe undeva, prin zona standardelor clasei compacte.
Văzând ce fac cei de la Toyota, începem să credem că, pentru prima oară după apusul erei caroseriilor personalizate montate pe șasiuri rigide standardizate (apogeul a fost în perioada interbelică), va veni o vreme în care designul va putea să capete forme mult mai variante decât permitea conceptul caroseriei autoportante tipice integrat în industria auto actuală.
În fond, idea unei platfome destinate unui sistem electric de propulsie (are tot ce-i trebuie pentru a putea pleca „la plimbare’ și fără caroserie) seamănă destul de mult în planul abilităților cu un șasiu clasic, cu lonjeroane rigide, care integra toată partea mecanică și tehnică a automobilului înainte de apariția caroseriilor autportante. Ce ne place la recentele concepte Toyota, printre care se numără și LiteCruiser: creativitatea impresionantă reflectată de stilul caroseriilor. Nemții nu par a fi în stare să țină pasul cu japonezii la acest capitol.