Toyota lansează un nou model pe piața europeană. Este mai mare decât Land Cruiser!

vezi galeria foto

Iubitorii de mașini mari de la Toyota vor fi încântați să afle că în gama europeană a producătorului își va face loc un nou SUV: Highlander!


Citește și:

Coronavirus: vom putea să plecăm cu mașina după 15 mai din oraș spre mare sau munte?

Toyota a publicat primele imagini și detalii referitoare la versiunea europeană a lui Highlander, care arată identic — am zice — cu ce comercializează producătorul în State.

Și nu e vorba doar de estetică, ci și de dimensiuni: Highlander are 4.950 mm lungime și loc pentru până la șapte persoane. Totodată, portbagajul va avea o capacitate de 658 de litri, care va putea fi extinsă până la 1.909 litri prin rabatarea rândului al doilea de scaune.


În Europa va ajunge doar versiunea de motorizare hibridă a lui Highlander, constituită dintr-un motor de 2,5 litri asistat de două motoare electrice — câte unul pe fiecare punte. Puterea totală a sistemului este de 244 CP. Consumul mediu mixt promis de Highlander este de 6,6 l/100 km, cu emisii de 146 g/km CO2.

La interior, Toyota Highlander se laudă cu un sistem de infotainment cu ecran de 12,3 inci, cu head-up display, încărcare wireless a dispozitivelor mobile, tapițerie din piele, scaune încălzite și ventilate și oglindă retrovizoare cu cameră încorporată — pentru a te bucura de vizibilitate și atunci când rândul al treilea de scaune este ocupat.


Toyota Highlander va fi disponibilă în showroomuri începând cu prima jumătate a anului viitor.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE