Toyota va trimite un vehicul pe Lună, în colaborare cu Agenția Spațială Japoneză

vezi galeria foto

Toyota va colabora cu Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială (JAXA) pentru a trimite un vehicul pe Lună. Constructorul auto nipon nu va opta pentru vreunul dintre modelele sale actuale, ci va dezvolta unul 100% nou, adaptat la condițiile extreme ale satelitului natural.


Toyota și JAXA au semnat un contract valabil pe trei ani, timp în care constructorul auto va construi un rover lunar alimentat cu hidrogen.

Habitaclul va fi presurizat, astfel încât exploratorii vor putea conduce vehiculul Toyota fără a purta costumele de astronaut. Constructorul auto promite că aceștia vor putea locui în rover timp de șase săptămâni încontinuu, perioadă în care s-ar putea deplasa pe o distanță totală de până la 1.000 km.

 

Citește și:

LEGEA RADARELOR: modificări importante! Nimeni nu mai scapă!


 Faci asta la volan şi te trezeşti direct FĂRĂ PERMIS pentru 90 de zile!

 

Vehiculul va măsura 6 m lungime, 5,2 m lățime și 3,8 m înălțime. Habitaclul va avea un volum de 13 metri cubi și este conceput pentru a găzdui două persoane.

În ceea ce privește propulsia, pilele de combustie vor fi completate de celule solare detașabile.

Planul final va fi gata anul acesta, urmând ca lucrările propriu-zise să înceapă în 2020. Dacă totul decurge conform planului, vehiculul spațial va intra în teste în anul 2021. În final, japonezii speră să trimită rover-ul pe Lună în anul 2030, unde va fi operat de un echipaj uman.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE