Uber este disponibil acum într-un nou oraș din România

vezi galeria foto

Uber, cel mai popular serviciu de ridesharing din lume, este disponibil acum într-un nou oraș din România. Reprezentanții companiei au anunțat că, începând de pe 21 februarie, Uber își extinde raza de acțiune pentru a acoperi și transportul de persoane în Iași.


Suntem bucuroşi să lansăm serviciul în Iaşi, al cincilea oraş din România în care Uber este disponibil‘, spune Nicoleta Schroeder, manager general al Uber România. „Iaşi a ales Uber în aceeaşi măsură în care Uber a ales Iaşi: mii de ieşeni au deschis aplicaţia cel puţin o dată în ultimele şase luni. Astăzi, oraşul Iaşi se alătură altor zeci de oraşe europene care au Uber – Paris, Londra, Berlin, Praga, Amsterdam, Lisabona, Varşovia şi multe altele‘.

Ieșenii care aleg să călătorească cu Uber trebuie să plătească 2 lei la pornire, plus câte 1,8 lei pe kilometru și 0,3 lei pe minut. Cursa minimă este de 7 lei și tot atât costă anularea comenzii.


Prin comparație, majoritatea companiilor ieșene de taximetrie percep un tarif de 1,99 RON/km. Nu ar fi de mirare ca taximetriștii de aici să se alăture în curând protestelor anti-Uber, așa cum se întâmplă în majoritatea orașelor unde este prezentă firma.

Potrivit Libertatea, clienții ieșeni pot beneficia de o primă călătorie gratuită. Pentru a profita de această ofertă, utilizatorii aplicației trebuie să utilizeze codul „HelloIasi’ în momentul efectuării comenzii. Reducerea se aplică doar utilizatorilor noi ai aplicației Uber, nu și pentru cei care au folosit-o în trecut în alte orașe.


 

Citește și:

Schimbări la polițele RCA

Test extrem de frâne!

Cea mai mare paradă de mașini autonome organizată vreodată

Cele mai periculoase șosele ale țării

Tot ce trebuie să știi despre verificarea unei mașini second hand

Sicrie pe roți: mii de mașini din România prezintă pericol iminent de accidente

Românii cumpără pe încredere mașini second hand: doar 15% le verifică în service


 

Lansat în premieră națională în 2015, în București, Uber s-a extins treptat pentru a activa și în Cluj-Napoca (2016), Brașov (2017), Timișoara (2017), iar acum în Iași. Grație popularității sale și calității serviciilor oferite, compania are toate șansele ca în viitorul apropiat să se mute și în alte mari orașe din România, precum Constanța, Craiova sau Galați.

La nivel global, Uber este prezent în peste 600 de orașe din 64 de țări. Numărul total de utilizatori activi ai aplicației este estimat a fi în jur de 100 de milioane.

 

Sursa foto: flickr.com/Stock Catalog

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE