Legea anti-Uber, pe care Guvernul României a adoptat-o la finalul lunii martie, a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare joi, 16 mai. Începând de la această dată, șoferii înscriși pe platformele Uber și Bolt vor putea fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei, încă de la prima abatere constatată de către polițiști.
Guvernul României a adoptat așa-numita Lege Anti-Uber pe 29 martie. Mai precis, este vorba despre Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi. Schimbarea presupune eliminarea sintagmei „în mod repetat’ din următoarea prevedere a actului normativ: „Constituie contravenţie şi se amendează cu 1.000-5.000 de lei persoanele fizice sau juridice pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul‘ – Art. 55 (3), litera h.
Noua versiune a Legii Taximetriei permite amendarea șoferilor de Uber sau Bolt (fostul Taxify), fără a mai fi nevoie ca Poliția să demonstreze caracterul repetat al faptei. Este suficient ca respectivii conducători să fie surprinși o singură dată desfășurându-și activitatea fără autorizație, pentru a fi sancționați contravențional cu o amendă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei.
Potrivit Libertatea.ro, cea mai drastică măsură pe care agenții de poliție o pot lua împotriva acestor transportatori este confiscarea plăcuțelor de înmatriculare pe o perioadă de 6 luni. În aceste condiții, mulți șoferi din cadrul Uber și Bolt ar putea alege să își întrerupă activitatea începând de joi, 16 mai, când intră în vigoare modificarea legislativă.
Cu toate acestea, actuala legislație nu interzice concret serviciile de ridesharing. Reprezentanții Uber chiar au declarat că vor rămâne activi pe piața din România, în ciuda măsurii ce intră în vigoare joi: „Ordonanța […] nu schimbă cu nimic lucrurile pentru Uber în România – vom continua să operăm ca până acum. Mai mult, Guvernul și-a exprimat clar intenția de a reglementa sectorul de ridesharing printr-o ordonanță separată, în săptămânile următoare. Apreciem angajamentul Guvernului de a grăbi adoptarea unei legislații moderne pentru a răspunde nevoilor pasagerilor și șoferilor din România‘.
Dispare Uber din România sau vor fi reglementate serviciile de ridesharing?
Citește și:
Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3
Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor
Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă
Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie
Cel mai rapid SUV pe gheață
Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România
Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului
Într-adevăr, Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a promis că în curând va fi adoptat un act normativ care să reglementeze activitatea de ridesharing în România. Deși acest cadru legal ar fi trebui stabilit încă din luna aprilie, nicio măsură nu a fost implementată oficial în acest sens, deocamdată.
Uber deja și-a suspendat activitatea pe piețele din China, Asia de Sud-Est, Ungaria și Danemarca. În viitorul apropiat, serviciul de ridesharing riscă să își piardă licența și în Londra.
Rămâne de văzut cât timp va mai trece până când serviciile de ridesharing chiar vor fi reglementate în România. Până atunci, reamintim că noua Lege a Taximetriei intră în vigoare joi, 16 mai. Deși aplicațiile Uber și Bolt nu vor dispărea complet, este posibil ca măsurile drastice aprobate de autorități împotriva acestora să descurajeze șoferii din a mai ieși pe traseu.
Recent, Uber a luat o decizie menită tocmai să-și încurajeze șoferii să fie mai activi: a mărit tarifele la orele de vârf, în baza acestui plan.
Sursa: avocatnet.ro / Sursa foto: 123rf.com