Un Audi S8 a retezat un stâlp de tensiune și a fost despicat de un copac

vezi galeria foto

Weekend-ul trecut în stațiunea Mamaia a avut loc un accident extrem de grav. Conform martorilor, un Audi S8 și un Mercedes-Benz CLS s-au întrecut pe drumurile stațiunii de la malul mării. Persoanele care au văzut ce s-a întâmplat spun că șoferii goneau cu peste 200 km/h, făceau slalom printre celelalte vehicule și mergeau pe contrasens.


„Aveau 200 km/h fără doar şi poate, au zburat pe lângă noi. Astea sunt maşini care prind suta de kilometri în câteva secunde, au declarat martorii.

Chiar înainte de sensul giratoriu amplasat în zona AquaMagic, șoferul modelului Audi S8 pierde controlul mașinii, intră pe bordură, seceră o serie de arbuști și se izbește violent de un copac. În urma impactului, mașina se despică și este proiectată într-un stâlp de tensiune. Acesta din urmă este retezat de forța impactului.


Din fericire, cei doi ocupanți au scapăt cu viață. Conform martorilor, acul vitezometrului s-a oprit la 110 km/h.

O mică parte din cursa celor doi

Imagini după accident

Via | CugetLiber

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE