Un copil a fost plimbat cu mașina prin Cluj-Napoca lipit de lunetă

vezi galeria foto

Un copil a fost plimbat cu mașina prin Cluj-Napoca lipit de lunetă, într-un Peugeot 207. Imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare și Poliția îl caută acum pe șofer.


Mai multe fotografii cu un copil nu mai mare de un an și jumătate cățărat în spatele unui Peugeot 207 chiar lângă lunetă au fost distribuite masiv pe rețelele de socializare. Imaginile au fost surprinse marți, în Cluj-Napoca, iar cel care le-a postat pe grupul Soferi de Week-end Cluj a și explicat despre ce e vorba.

Cred că e prima dată când postez și nu îmi stă în fire, dar acest specimen trebuie făcut neapărat celebru! P.S. Să răspund tuturor care cred că e vreo glumă, copilul e cât se poate de real. Am fost în spatele mașinii de la semaforul dinaintea podului de pe Traian, loc în care copilul s-a urcat acolo, până la intersecția dintre Decebal și David Prodan, unde a făcut stânga. Pe strada Decebal, mașina a ajuns la aprox. 70 km/h, la intersecția cu Emil Petrovici a pus o frână destul de bruscă, iar la virajul la stânga pe strada David Prodan era să zboare de acolo. Sincer, eu și toți din mașină am rămas fără cuvinte. Îmi pare rău că nu am filmat’, a scris Paul Campian.


Polițiștii din Cluj au informat că în acest moment îl caută pe șofer.

Sursa: libertatea.ro

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE