Un Mitsubishi Lancer cu haine de Lamborghini și Ferrari

vezi galeria foto

În ultimii ani am tot văzut diverse mașini făcute de oameni care nu au suficiente resurse pentru a-și cumpăra modelul mult iubit. Astfel de transformări sunt la ordinea zilei, dar cea de astăzi este cu totul și cu totul specială.


Posesorul unui Mitsubishi Lancer, o mașină care nu a fost gândită neapărat să întoarcă toate capetele pe stradă, a primit un tratament exterior extrem. Partea din față a fost lucrată și inspirată de Lamborghini Veneno, în timp ce zona posterioară ne amintește de Ferrari 458 Italia.

Și la toate acestea se adaugă și un set de abțibilduri GReddy. Da, acum transformarea este totală, dar și hidoasă. Când ne uităm la această mașină ne amintim de acel Subaru Impreza care avea partea frontală a unui Audi A4, în timp ce în zona posterioară preluase elementele unui BMW Seria 5 (foto jos).

Via | Carscoops

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE