Un primar vrea o lege pentru interzicerea înmatriculării vehiculelor sub Euro 4

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, cere interzicerea înmatriculării în România a vehiculelor sub norma de poluare Euro 4, iar la inițiativa sa municipalitatea ieșeană a elaborat un proiect de lege în acest sens, care ar urma să fie înaintat parlamentarilor de Iași.

Primarul Iaşului a spus, joi, într-o conferință de presă, că toate celelalte vehicule sub Euro 4 înmatriculate până la apariţia acestei legi „rămân şi fac parte din parcul naţional al României”.

Proiectul legislativ prezentat de Chirica cuprinde trei articole:

Art. 1. Se interzice înmatricularea în România a oricărui tip de vehicul sub norma de poluare Euro 4.
Art. 2. Interdicția nu este aplicabilă utilajelor cu autopropulsie și vehiculelor utilizate de către instituțiile de intervenție și apărare, așa cum sunt prevăzute de lege.
Art.3. În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Guvernul va aproba prin hotărâre modificările și completările corespunzătoare ale actelor normative incidente.

„Spre exemplu, nu o să măsurăm normă de poluare la tancuri sau la mai ştiu eu ce. Acelea sunt autovehicule speciale şi se supun altor legi”, a explicat Chirica. El a susținut că motivaţia principală este legată de faptul că toate statele europene şi-au făcut un plan de măsuri privind creşterea calităţii aerului.

Sursa: hotnews.ro

    cititor spune:

    Lasa-ne nene cu poluarea asta Mai bine ocupa-te de testele EURO NCAP Vezi cati oameni au murit ( indiferent de marca masinii )datorita poluarii si cati au murit pt in urma unor accidente usoare chiar si masina li s-a facut praf si au murit pasagerii sau ( si ) soferul ! Nu e posibil sa mai existe masini fabricate azi in 2020 cu norme de 2-4 stele la testul EURO NCAP si fara airbaguri laterale si pasager Siguranta pasagerilor trebuie sa fie mai importanta decat normele de asa zisa ”poluare”.. Clar.?

Adaugă un comentariu

Articole similare