Mai încet cu autostrăzile în 2022. Totuși, un tronson ar putea fi gata mai curând față de termen: Sibiu-Boița, construit de Porr.

vezi galeria foto

Se apropie primăvara și, privind la evoluția infrastructurii naționale, ne vine în gând proverbul: cu o floare nu se face primăvară. ‘Floarea’ ar fi, în cazul de față, tronsonul de autostradă Sibiu-Boița, parte a autostrăzii Pitești-Sibiu. Interesul economic și cel de siguranță a traficului legat de această autostradă este deja binecunoscut.


Chiar dacă problema siguranței și debitului de trafic prin Valea Oltului nu va fi rezolvată cu prilejul dării în folosință a unui segment de 13,17 km de autostradă la sud de Sibiu, suntem siguri că scurtarea distanței de parcurs pe drum național între Pitești și Sibiu va fi apreciată de toată lumea.

Lucrările la tronsonul de autostradă Sibiu-Boița au demarat în 2020 și termenul stabilit pentru finalizare viza anul 2023. Încă din cursul primului an al lucrărilor, constructorii austrieci de la Porr au reușit să avanseze mai bine decât fusese planificat. Ținând cont de stadiul actual al șantierului, nu este exclus ca tronsonul să fie gata în 2022.


Traseul include un viaduct în zona Tălmăcel cu lungimea de aproximativ 650 m ai cărui piloni ajung la o înălțime de aproximativ 30 de metri deasupra solului. În decembrie 2021, stadiul de execuție al tronsonului Sibiu-Boița trecuse pragul de 60%. Practic, în zona unde se termină acest tronson de autostradă, se intră pe Valea Oltului.

Privitor la lucrările segmentului de autostradă Pitești-Sibiu care avansează dinspre sud și au început în toamna anului 2021, notăm că un tronson de 30,35 km, situat între Pitești și Curtea de Argeș, are șanse să fie gata în 2024. De execuția acestuia se ocupă italienii de la Astaldi.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE