Undeva, sedanurile încă sunt dorite, iar Nissan Evo Concept vine în întâmpinarea acestei cereri de mari proporții.

vezi galeria foto

Schimbările rapide și ample ale pieței din China au uimit pe toată lumea: electromobilitatea a evoluat exploziv, iar abilitățile creative ale producătorilor locali au trecut de la ridicol la uimitor în ritm accelerat. În acest context, Nissan a prezentat la Salonul Auto de la Beijing patru prototipuri, unul dintrre acestea numindu-se Nissan Evo Concept.


Dacă ar fi să facem referire numai la aceste prototipuri, numite Era, Epoch, Epic și Evo, atunci Nissan Evo Concept se prezintă ca un fel de vârf de gamă, probabil compatibil cu segmentul superior al clasei medii. Nissan Evo Concept a fost proiectat în colaborare cu Dong Feng, partenerul local al mărcii de origine niponă.

Cum se face că producătorii aceștia încă au încredere în perspectivele genului sedan pe piața din China? Nimic mai simplu: chinezii au o preferință aparte pentru sedanuri, asociind forma lor cu aceea a dragonului – animalul lor norocos, conform tradiției: ca și dragonul, sedanul are bot, corp și coadă distincte. Așadar, ce poate fi mai dezirabil decât să te pui la volanul unui dragon? Unul high-tech, în cazul prototipului Nissan Evo Concept.


Pentru a nu risca nimic în termeni de autonomie, Nissan Evo Concept are un sistem de propulsie de tip plug-in hybrid. Din nefericire, nu au fost date publicității precizări privind specificațiile acestuia. Nici măcar dimensiunile lui Nissan Evo Concept nu au fost comunicate, deși proporțiile caroseriei și designul părții vitrate cu trei geamuri laterale spune implicit despre ce ordin de mărime a mașinii vorbim aici.

Cu prilejul Salonului Auto de la Beijing, Nissan a insistat mai mult pe comunicarea legată de strategie. Acolo, Makoto Uchida, președinte și CEO Nissan a declarat: „Pentru a obține o creștere durabilă pe piața chineză aflată în schimbare rapidă, Nissan se angajează pe calea unei strategii anume destinată Chinei, așa cum am anunțat în noul nostru plan de afaceri, „The Arc’. Începem, așadar, cu tematica NEV (New Energy Vehicle), care se bazează pe conceptele dezvăluite aici. Nissan va construi un portofoliu extins de modele noi, diverse și competitive. Scopul nostru este să oferim o experiență de mobilitate în mod special interesantă tuturor clienților din China.’


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE