De astăzi, uzina Ford de la Craiova se închide temporar

vezi galeria foto

Se pare că problema lipsei semiconductorilor a afectat și industia auto din România. Oficialii Ford anunță o închidere temporară forțată a uzinei de la Craiova, ceea ce înseamnă că viitorii clienți ai modelelor Puma și Ecosport vor mai avea de așteptat până în momentul înmânării cheilor.


Pe lângă producția modelelor Puma și Ecosport, este sistată și producția propulsoarelor 1.0 EcoBoost, fapt ce va avea un impact major și pentru celelalte modele din gama producătorului ce utilizează acest motor.

Uzina urmează să fie închisă pentru următoarele opt zile lucrătoare, iar planificarea oficialilor companiei americane indică o dată de restartare a activităților la 10 martie.

Pe parcursul celor opt zile în care producţia va fi suspendată, angajaţii fabricii Ford Craiova vor fi plătiţi conform acordurilor încheiate între companie şi sindicate şi ţinând cont de legislaţia în vigoare. La nivel global, Ford monitorizează îndeaproape situaţia şi îşi adaptează planurile de producţie pentru a minimiza efectul asupra angajaţilor, furnizorilor, clienţilor şi dealerilor din întreaga Europă,’ declară oficialii Ford.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE