Succesiunea seriei Ford Transit Courier reprezintă un pas amplu pentru producător într-un segment intens disputat pe piața europeană și nu numai acolo. Prima impresie după prezentarea exclusivă la Istanbul a noului Ford E-Transit Courier: schimbare nu de generație, ci de paradigmă!
Cine se aștepta să vadă o evoluție a designului în prelungirea celei trasate de ultimele două generații de vehicule practice compacte de la Ford a avut parte de o mare supriză. Noul Ford Transit Courier arată complet altfel, preluând, mai degrabă, ceva din stilul „rugged' al seriei de pickup-uri Ford Ranger – idee cât se poate de potrivită cu tema unor automobile având caracter profesional.
Introducerea propulsiei electrice, dimensiunile sesizabil mai mari față de ale generației deja cunoscute și atenția deosebită cu care a fost tratată latura funcțională a automobilului sunt argumentele forte cu care noua generație Ford Transit Courier va ataca piața.
Sub caroseria cu aspect mai degrabă SUV-ist se află platforma tehnică deja cunoscută de la Ford Puma – faptul fiind de natură să faciliteze asimilarea fabricației în uzina de la Craiova. Puntea semirigidă din spate a fost reproiectată pentru a corespunde solicitărilor cu specific utilitar. Sarcina utilă a versiunii 100% electrice Ford E-Transit Courier este de 700 kg, iar volumul util maxim ajunge la 2,9 mc (creștere de 25% față de generația actuală)! Cele mai lungi obiecte care pot fi îmbarcate pot ajunge la 2,6 m. Trapa din peretele interior despărțitor și spătarul rabatabil la orizontală al scaunului din dreapta permit așa ceva. Masa maximă remorcabilă este de 750 kg.
Bineînțeles, un vehicul profesional care stă (la încărcarea bateriilor, să zicem) nu ar fi ceva convingător. Din acest motiv, condițiile de încărcare pentru noul Ford E-Transit Courier au fost bine puse la punct. Ford Pro se așteaptă ca E-Transit Courier să fie popular printre clienții care încarcă în locațiile proprii – viteza de încărcare la AC fiind de 11 kW, o încărcare completă necesitând 5,7 ore.
Ford E-Transit Courier oferă o capacitate de încărcare rapidă DC de până la 100 kW. Sistemul este capabil să adauge 87 km de autonomie în 10 minute și să se încarce de la 10 la 80% în mai puțin de 35 de minute.
Noul Ford E-Transit Courier își va face debutul public la Salonul de vehicule comerciale din Birmingham, Marea Britanie, în perioada 18-20 aprilie, și este programat să intre în producție în 2024. Clienții vor putea comanda versiunile cu motoare pe benzină și diesel din vara lui 2023, livrările fiind programate să debuteze până la finalul anului.