Vânzări de referință în România pentru BMW Group în anul 2024: supremație incontestabilă în segmentul premium.

vezi galeria foto

Prilej de satisfacție pentru Oliver Rademacher (General Manager BMW România) și întreaga echipă a compniei: anul 2024 s-a încheiat cu un succes la nivel de record pentru mărcile BMW și MINI în țara noastră. Vorbim despre 5222 înmatriculări în cazul mărcilor BMW şi MINI (+2.9%), la care se adaugă 830 motociclete BMW Motorrad (+13%). Pentru prima dată BMW Group Romania a depăşit pragul de 6000 de autovehicule distribuite pe piaţă locală.


În 2024, BMW a atins pragul record de 4895 înmatriculări (+4.4%), cu o dezvoltare solidă şi performanţe fără precedent pe mai multe segmente strategice. Marca a atins performanţe record atât pentru automobilele electrice, plug-in hybrid, cât şi pentru segmentul de lux şi pentru BMW M, aceasta asigurând o prezenţă diversificată şi solidă pe piaţă.

Rămâne remarcabil interesul clienţilor din România pentru modelele cu tracţiune integrală, 82% din automobilele vândute de marcă au dispus de o soluţie BMW xDrive (2023: 84%).  În ceea ce privește motorizările, vânzările de automobile electrice BMW au atins un nou prag record cu 378 livrări (+3,3%), ceea ce reprezintă 9.3% din totalul vânzărilor mărcii (vs. 9.5% în 2023). Livrările de modele plug-in hybrid au crescut cu 26.3% la un nivel record de 764 unităţi şi reprezintă aproximativ 15% din totalul vânzărilor mărcii. Cele mai populare modele electrificate ale mărcii rămân BMW i4 (150 livrări) şi BMW X5 PHEV (195 livrări). Proaspăt lansat, dovedindu-se foarte flexibil şi versatil, cu integrarea perfectă a bateriei de mare putere în podea, o soluţie specială în segment, BMW X1 PHEV a urcat pe primul loc în topul preferinţelor, cu 196 livrări.


Cu performanţe remarcabile de consum şi cu un pachet extins de soluţii de control al emisiilor, modelele diesel BMW rămân relevante şi deosebit de atractive. În total cota din totalul de livrări a mărcii a crescut uşor, de la 32% în 2023, la 35%.

A fost un an record şi pentru modele BMW M în România, care au depăşit prima dată pragul de 500 de livrări, urcând cu 37.6% până la 684 în anul trecut. Au fost performanţe istorice atât pentru modelele BMW M de înaltă performanţă, 302 livrări (+32.2%), dar şi pentru modelele BMW M de performanţă 380 livrări (42.4%). În topul modelelor de înaltă performanţă este BMW XM, care este foarte bine primit pe piaţa locală, urmat de BMW M3 şi X6 M, în timp ce primele modele de BMW M de performanţă sunt noul BMW Seria 7 M760e, X5 M60i şi M440i.


România este singura ţară din regiune cu performanţe record în toate segmentele strategice. Acest lucru este confirmat şi de livrările în segmentul de lux care au atins cota istorică de 443 unităţi (+29%).  A fost un an record pentru noile BMW Seria 7 şi XM, remarcabil fiind şi faptul că România urcă în topul ţărilor din regiune în ceea ce priveşte vânzările de BMW Seria 7, depăşind pieţe care tradiţional erau mai puternice, aşa cum este Austria.


În contextul unei schimbări complete de gamă şi disponibilității reduse de modele în 2024, MINI a înregistrat o scădere de 15.5% la 327 înmatriculări. Cu toate acestea marca a arătat o revenire puternică în trimestrul al patrulea, atunci realizându-se exact o treime din livrările mărcii.

BMW Motorrad a încheiat peste 10 ani de creştere consecutivă de peste două cifre. În 2024, BMW Motorrad a atins 830 unităţi (+13%). Principalele motoarele ale performanţei  de vânzări, au fost noile BMW R 1300 GS and R 1300 GS Adventure, dar şi pachete mature de finanţare, unice pe piaţa din România.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE