Cum e viața între enduro, „coastă“ și „Neatza“? Pe roți!

Facem rar interviuri la Auto Bild, iar când le facem, vorbim tot despre mașini. Invitatul din această ediție este unul dintre vectorii de imagine ai mărcii Honda în țara noastră, Dani Oțil.

Dani, am înțeles că o să te plimbi un an cu acest Civic Type R. Ce poți să ne spui despre mașină din experiența ta cu ea de până acum?

Dani Oțil: Mașina e foarte interesantă pentru clasa ei. E un hot-hatch la care visam de când a apărut. O mașină iute cu un motor puternic, dar mai mult decât atât, felul în care ajunge puterea asta la roți e foarte interesant. Am mai mers cu mașini de 300 CP, am mers cu mașini cu mai mulți cai, senzația în aceasta este că mulți cai ajung la asfalt și că ești foarte safe. Nu vorbim despre linie dreaptă, unde toate mașinile din zilele noastre fac lucruri interesante, ci despre viraje. Viraje de mare viteză și, mai ales, viraje parcurse pe ud. Aici, mașina m-a impresionat. Seamănă foarte mult cu o mașină de curse pregătită să meargă tare. Cutia mi se pare foarte deșteaptă și blocantul te „trage’ din viraje. Am mai mers cu mașini cu blocant, dar aici cred că s-a ajuns foarte departe pentru o mașină de stradă.

Ai spus că este foarte apropiată de o mașină de curse. La care te gândești?

(râde) Sigur nu seamănă cu un Radical, ci cu toate mașinile cu tracțiune față cu care am mers la curse. M-am suit prima dată în mașina asta pe circuit și abia apoi pe șosea, unde am mers la un shooting pe ploaie. Mi-am amintit atunci de mersul la coastă cu o mașină cu tracțiune față, pregătită cu suspensii tari, cutie de curse și blocant. Pe deasupra, mai face și rev-matching singură. Bănuiesc că știți că pentru băieții de până în 25 de ani, este o chestie pe care doar piloții buni o fac.

Când ai știut că vrei la curse?

Curse aveam în sânge dintotdeauna. Din păcate, n-am avut buget. Un prieten mi-a oferit șansa de a mă urca în dreapta lui la raliu și mi-a promis că mă lasă să mă dau la o coastă în postura de pilot. Atât mi-a trebuit! Șase ani mai târziu și mii de euro pierdute din bugetul familiei, iată-mă! Nu îmi pare rău, am reușit să simt în două minute și patru secunde lucruri pe care nu le simți în ani buni în alte condiții sau având alte hobby-uri, nu vorbesc de sporturi neapărat. Visul meu e să ajung la raliu, dar nu consider că sunt încă suficient de bine pregătit încât să mă dau tare, cred că simți lucruri pe care nu ai cum să le „dublezi’ în alte hobby-uri.

La ce te referi când spui „nu cred că sunt suficient de bine pregătit să mă dau tare’?

Sunt atâția kilometri, atâtea minute de concentrare și recunosc că nu sunt pregătit să merg măcar 90%. Așa, să ne înțelegem, orice șofer iei de aici de la Miorița, un șofer care intră mai tare în viraj, oricine poate să meargă la un raliu cu riscurile de rigoare. Dar aici trebuie să facem distincția între șofat și pilotaj. |ncepem cu o deplasare din punctul A în punctul B. E doar șofat asta, mergi cu mașina, nu o pilotezi, e o diferență mare și nu putem vreodată să le confundăm. La raliu e greu să ții trasa, e greu să ții ritmul, e greu să stai în aderență, pentru că știți bine că la raliu aderența poate să fie diferită de mai multe ori pe o singură etapă. La coastă, recunosc, e un pic mai simplu. Mergem pe același nivel de aderență de jos până sus și acolo te concentrezi să scoți maximumul din mașină, din roți, din tine, totul e foarte matematic. La raliu, trebuie să te și adaptezi. Concluzionez: nu cred că am destui kilometri la coastă și pe pistă încât să mă sui, chiar și la un raliu de asfalt și să zic „Da, am mers tare!’. Probabil că mă voi da forlighter, cum am mai făcut, mă simt bine, mă scutur un pic și zic „Da, am mers și eu la raliul ăsta’, dar nu am mers tare, nu am fost sportiv 100%.

Apropo de mers tare, mers la raliu și diferența dintre asta și condusul pe stradă, știu că același pilot care te-a invitat la prima ta tură în dreapta (n.r. – Adrian Grigore) te-a invitat și la un proiect susținut de Honda, pe care îl susține și revista noastră: Ora de Educație Rutieră. 

Eu vorbesc des în licee și facultăți. De-a lungul vieții am întâlnit numeroși vorbitori. Am învățat că au efect sau succes cei care sunt sinceri și au povești personale. Eu nu povestesc accidentul, ci ceea ce simte primul om care s-a trezit din șoc. Și mi se pare interesant cum copiii se conectează la poveste. Dacă după un astfel de discurs, un singur elev din fiecare liceu, unul singur dacă refuză să se urce într-o mașină cu un alt elev care a băut sau care vrea ‘să meargă tare’, mi se pare că mi-am făcut treaba foarte bine. Gândiți-vă că sunt vieți pe care nu le poți cuantifica!

Acest interviu a fost publicat în numărul 15/2019 al Revistei Auto Bild România.