Volkswagen Golf TDI Clean Diesel – Record de consum în SUA – 2,89 l/100 km pe un traseu de 13.250 km

vezi galeria foto

Suntem convinși că imediat după ce ați citit tilul acesta ați avut un deja-vu. Și este normal, pentru că la începutul săptămânii v-am povestit despre cum o Honda Civic Tourer a reușit să doboare un record mondial de eficiență după ce a parcurs 13.498 de kilometri cu un consum de doar 2,82 l/100 km.


Dar astăzi vorbim despre un Volkswagen Golf TDI Clean Diesel care a stabilit un record asemănător în SUA. Echipa câștigătoare a fost formată din jurnalistul Wayne Gerdes și inginerul Bob Winger. Cei doi au parcurs 13.250 de kilometri cu un consum mediu de 2,89 l/100 km.

Cei doi au traversat 48 de state, iar singura modificare adusă mașinii a constat în dotarea cu anvelope Goodyear Assurance Fuel Max. Pentru certificarea încercării, echipa a folosit telefoanele inteligente LG G4, un sistem de navigație Garmin Nuvi 57 LM și un sistem pentru măsurarea consumului de carburant Linear Logic ScanGauge II.


Prețul total al acestei călătorii a fost de doar 294,98 de dolari.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE