Volkswagen își păstrează titlul de cel mai mare producător auto și în 2017

Vânzările Volkswagen AG au urcat anul trecut la aproximativ 10,7 milioane de vehicule, grupul german fiind în grafic pentru a-şi păstra titlul de cel mai mare producător auto din lume, înaintea companiei nipone Toyota, a anunţat publicaţia Bild am Sonntag.

Majorarea livrărilor la nivel de grup, care includ şi brandurile de lux Audi şi Porsche, au ajutat la o creştere a veniturilor de peste 220 de miliarde de euro, pentru prima dată după nivelul record din 2016, de 217 miliarde de euro, susţine publicaţia germană.

Un purtător de cuvânt al VW a refuzat să comenteze informaţia. Grupul german va publica în 17 ianuarie datele oficiale privind vânzările în 2017 şi rezultatele financiare spre sfârşitul lunii februarie.

Sursa:agerpres.ro

taguri
Adaugă un comentariu