Clipul acesta te va convinge să cumperi un Volkswagen Jetta din 2003

vezi galeria foto

Poate că un Volkswagen Jetta din 2003 nu este cea mai tentantă ofertă pentru cei care își caută o mașină second-hand, dar proprietarul unui asemenea model a reușit să-l „ambaleze’ într-un mod extrem de creativ și de amuzant.


Cu titlul „Vă rog, cumpărați-mi mașina!’, americanul Daniel Tillotson a postat pe YouTube o reclamă ilară la mașina sa utilizată. Este vorba despre un „sedan vechi de 16 ani, cu preț nejustificat de mare’, după cum recunoaște senin propritarul. Mai precis, acesta vinde un Volkswagen Jetta din 2003, cu nu mai puțin de 218.000 km la bord.

Prețul? 3.200 de dolari canadieni, echivalentul a 2.142 Euro.

Tillotson nu se ferește să menționeze toate minusurile acestui VW Jetta, precum mirosul de creioane cerate impregnat în tapițerie sau faptul că autoturismul este „al naibii de încet’.


În același timp, pentru a echilibra balanța, prezintă restul dotărilor ca pe ceva cu adevărat revoluționar: un display multimedia cu CD Player? Incredibil! Cutie manuală? Asta folosesc „bărbații adevărați’! Când ajunge la prezentarea scaunelor încălzite, o animație simpatică aproape că ne face să simțim prin ecran căldura produsă de acestea.

 

Citește și:

Programul Rabla 2019 a început oficial. Care sunt condițiile?

Martorii de bord – Peste 50 de semne explicate

Ce înseamnă TIR, Peco, Smart sau ARO – explicația abrevierilor


Poți fi arestat pentru că ai condus beat, chiar dacă nu pornești motorul

Gabi Tamaș, prins conducând cu 205 km/h, băut și fără permis valabil

Amenzi mai mici pentru șoferi! Proiectul a fost adoptat tacit

 

Prin hashtag-ul #GoodLittleCar (#MașinuțăBună), Daniel Tillotson speră ca anunțul său să se viralizeze în Social Media. Deocamdată, se descurcă destul de bine pe YouTube, unde clipul a fost vizionat de 50.000 de ori de pe 28 martie până în momentul de față.


Fie că ne impresionează sau nu mașina propriu-zisă, trebuie să apreciem entuziasmul și onestitatea vânzătorului. Ne putem amuza ascultându-l în filmarea de mai jos:

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/Daniel Tillotson

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE