Volkswagen Sharan facelift pleacă de la 29.678 de euro cu TVA inclusă

vezi galeria foto

Volkswagen Sharan facelift a ajuns și în România. Prețul de pornire pentru monovolumul german este de 29.678 de euro cu TVA inclusă. Pentru această sumă, clienții vor primi un Sharan în echiparea Trendline. Sub capotă se află motorul de 1,4 litri TSI de 150 CP cuplat la o cutie manuală cu șase trepte.


Fanii unităților diesel pot opta pentru motorul de 2,0 litri de 150 CP sau 184 CP. Versiunea de top va sosi în echiparea Highline alături de propulsorul de 2.0 TDI de 184 CP cuplat la o transmisie DSG cu sistem de coasting. Prețul de pornire pentru această versiune este de 40.853 de euro cu TVA inclusă.

Opțional, clienții vor putea opta și pentru integrarea sistemului de tracțiune integrală 4MOTION. Volkswagen Sharan facelift va sosi în versiunea standard alături de sistemul Multi Collision Brake, tehnologia care inițiază automat frânarea mașinii după o coliziune, în cazul în care șoferul nu mai poate interveni.


Opțional, Volkswagen oferă pe Sharan facelift cruise control cu asistent de reglare automată a distanței, Front Assist cu funcția City, Lane Assist și Blind Spot Monitoring.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE