Volkswagen T-Roc Cabrio este disponibil pentru comandă pe piața din România.
Singurul cabrio din segmentul SUV-urilor oferit în prezent pe piață are plafon escamotabil textil și poate fi comandat cu două motorizări la momentul debutului comercial. Mai precis, poți alege între două motorizări alimentate cu benzină: un 1.0 TSI de 115 cai-putere sau un 1.5 TSI de 150 de cai-putere.
Acum e momentul să faci plinul! Preţul benzinei din România a coborât sub media europeană
Varianta de bază, de 115 CP, poate fi comandată doar cu transmisie manuală, în timp ce versiunea de top vine cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte și poate fi comandată cu o transmisie automată DSG cu șapte trepte.
Cum reacționează uzinele Dacia și Ford la epidemia de Coronavirus?
Poți să decapotezi un Volkswagen T-Roc Cabrio în doar 9 secunde și îi poți ridica la loc acoperișul în aceeași perioadă. Manevra poate fi efectuată la o viteză de până la 30 km/h, deci ești asigurat chiar dacă te prinde ploaia în traficul urban. Decapotarea este electrică și realizată din buton, deci nu trebuie să faci nimic în plus în afară de a ține apăsat butonul dedicat pentru realizarea acestei funcții.
Cei mai renumiți tuneri de motoare diesel au primit o amendă colosală
Doar două niveluri de echipare sunt disponibile în gama T-Roc Cabrio la momentul lansării, Style și R-Line. Prima include carcase pentru oglinzile laterale și mânere ale portierelor în culoarea caroseriei, cotieră centrală față, inserții decorative artingii, scaune față reglabile și pe înălțime, tapițerie cu model Tracks 4, tempomat adaptiv, funcție Auto-Hold, sistem de detectare și avertizare cu privire la starea de oboseală a șoferului, sistem de frânare automată de urgență în caz de impact iminent, asistent pentru menținerea benzii de rulare, sistem de parcare automată, aer condiționat cu reglare automată, geamuri electrice, senzor de ploaie, jante din aliaj cu diametrul de 17 inchi, faruri și stopuri cu LED, proiectoare de ceață cu funcție cornering și altele.
Iată un exemplu bun pentru importanța păstrării distanței față de cel din față (VIDEO)
Un Volkswagen T-Roc Cabrio 1.0 TSI Style pleacă de la 24.700 de euro cu TVA inclusă pe piața din România. Între timp, un VW T-Roc Cabrio 1.5 TSI Style cu transmisie manuală cu șase trepte costă 28.178 de euro cu TVA inclusă, iar pentru DSG trebuie să plătești 30.150 de euro în combinație cu același nivel de echipare.
Dacia Duster, așa cum n-ai mai văzut-o: pregătită pentru off-road extrem
Varianta de echipare de top, R-Line, aduce un preț de listă de 33.036 de euro cu TVA inclusă pentru un Volkswagen T-Roc Cabrio 1.5 TSI cu transmisie manuală cu șase trepte, respectiv 35.066 de euro cu TVA inclusă pentru un VW T-Roc Cabrio 1.5 TSI DSG.
Volkswagen e-Crafter: Utilitara viitorului, azi