Volkswagen testează un sistem de parcare autonomă

vezi galeria foto

Grupul Volkswagen a ales aeroportul din Hamburg pentru a testa implementarea unui sistem de parcare autonomă. Sistemul utilizează o hartă digitală și imagini amplasate în dreptul locurilor de parcare.


Sistemul de parcare autonomă a fost instalat pe modelele produse de Audi, Porsche și Volkswagen. Testele se desfăşoară într-o zonă a aeroportului în care publicul nu are acces. Dacă vor obţine rezultatele dorite testele vor fi extinse şi vor implica utilizarea în condiţii reale.

Prima versiune a acestui sistem de parcare autonomă urmează să fie introdusă pe modelele de serie în 2020.

La momentul lansării noul Audi A8 era  primul automobil de producție din lume care a fost dezvoltat pentru o conducere extrem de automată. Începând cu anul 2018, Audi A8 va prelua treptat funcții de conducere pilotate, cum ar fi pilotul de parcare (Parking Pilot) , pilotul pentru garare din afara mașinii (Remote Garage Pilot) și pilotul pentru blocaje de trafic (Traffic Jam Pilot).

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE