Update: Ministrul Transporturilor a anunțat că taxiurile cu un portbagaj mai mic de 500 de litri vor putea prelua din nou comenzi de pe Aeroportul Henri Coandă. Oficialii au decis că este cazul să amâne o perioadă prevederea care a intrat în vigoare la 1 aprilie.
„S-a hotărât să mai lăsăm timp pentru a respecta aceste reguli, pentru a veni și a-și solicita autorizațiile firmele de taximetrie, ceea ce li s-a și comunicat. Autorizația este eliberată în 24 de ore și fără niciun cost de entitatea care ține de Ministerul Trasporturilor, și anume Aeroportul Otopeni. Estimez că va fi undeva, trebuie să alegem bine termenul, va fi după perioada de vârf la aeroport, care este vara, deci probabil perioada de toamnă, pentru a nu crea nicio disfuncționalitate în funcționarea aeroportului’, a declarat Dan Costescu, ministrul Transporturilor.
6.04.2016
Începând cu 1 aprilie 2016, conducerea Aeroportului Henri Coandă a pus în aplicare o restricție nouă pentru taximetriști. Mașinile cu un volum al portbagajului mai mic de 500 de litri nu mai au voie să preia comenzi din terminalul Sosiri.
„Este vorba de un proiect al Aeroportului anunţat încă din iunie 2015 şi pus în aplicare de la 1 aprilie. El trebuia să intre în vigoare în august anul trecut, dar a fost amânat', spune şi Viorel Radu, preşedintele Asociaţiei pentru Drepturile Taximetristilor Independenţi (ADTI).
După cum deja știți, marea majoritate a taxiurilor (80% din numărul vehiculelor înregistrate în București) au fost dotate cu instalație GPL, iar volumul din portbagaj a scăzut considerabil. Soluții există, însă nu mulți au fost dispuși să le facă. Așa se face că acum, timpul de așteptare al unui taxi în aeroport a crescut considerabil.
Am trecut și noi prin acest test. După 20 de minute aparatul care emite bonuri de ordine ne-a oferit un taxi, în condițiile în care în fața noastră se mai afla o singură persoană. Trebuie să mai menționăm că în tot acest timp s-a format o coadă de 50 de persoane, deși ceasul arăta ora 2 dimineața.