Acest VW Beetle modificat se conduce de pe bancheta din spate

vezi galeria foto

De parcă Volkswagen Beetle nu era deja suficient de ‘comprimat’ în varianta originală, în Qatar există un exemplar modificat astfel încât să aibă o lungime cu aproximativ 30% mai mică.


Imaginile par editate în Photoshop, dar nu se pune problema de așa ceva. Vehiculul există și – cea mai amuzantă parte – se conduce de pe bancheta din spate!

YouTube-erii de la 1320 Video au descoperit întâmplător acest vehicul ciudat tocmai în peninsula arabă, la complexul Qatar Racing Club. „Ce s-a întâmplat cu mașina ta?!’, îl întreabă cameramanul pe șoferul mașinii. „A fost în apă rece’, glumește acesta.

Realizatorii emisiunii online au aflat că acest VW Beetle a fost tăiat în două, s-a renunțat cam la o treime din caroserie, iar partea frontală și cea din spate au fost unite. Astfel, șoferul trebuie să conducă autoturismul de pe bancheta din spate, într-un habitaclu care i-ar putea provoca oricui o criză de claustrofobie.


Este suficient să îl urmărim pe primul bărbat din echipa 1320 Video chinuindu-se să urce la volan, pentru a înțelege cât de incomodă și nepractică este improvizația. „Niciodată nu m-am mai simțit atât de mare’, observă acesta.

 

Citește și:

Probabil cel mai absurd hibrid pe care îl vom vedea vreodată

Cutie manuală versus automată: Care este cea mai bună opțiune?

Break versus SUV: Care este cea mai bună alegere pentru tine?

Cum să reduci costurile cu reparațiile mașinii?

Verificare rovinieta: Cum vezi dacă rovinieta mai e valabilă?


Bucureștenii vor plăti impozite mai mari

 

Până și actualul proprietar al acestui VW Beetle a crezut că fotografia este photoshopată, când a descoperit online anunțul de vânzare. Odată ce i-a sosit comanda, s-a convins că mini-mașina este cât se poate de reală.

„Dacă Bumblebee ar fi fost liliputan…’, scrie un utilizator pe YouTube, cu aluzie la seria de filme Transformers. „Mă doare creierul când privesc mașina aceasta. Este perfectă pentru un cocoșat’, critică altul. „Singura mașină în care nu ai supraviețui unui impact la 8 km/h’, comentează alt internaut cu privire la fragilitatea versiunii modificate.


Nu putem să nu ne întrebăm cum ar arăta acest mini-VW Beetle parcat lângă o altă celebră mașină modificată: „American Dream’, cel mai lung autoturism construit vreodată. Contrastul ar fi de-a dreptul absurd.

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/1320video

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE