Prima zi a lunii septembrie a complicat situația pentru producătorii care nu aveau omologare WLTP pentru toate modelele din ofertă.
Volkswagen este într-o situație complicată din acest punct de vedere, deoarece marca germană avea omologare WLTP pentru doar șapte din cele 14 modele importante în materie de vânzări. Practic, actualul Golf nu se bucură de omologare WTLP pentru toate versiunile, iar nemții se așteaptă ca această omologare să întârzie până la finalul lunii.
În urma acestei situații, livrările vor fi întârziate, iar cei de la Volkswagen speră ca ultimele două luni ale nului 2018 să le aducă un rezultat care să compenseze situația din prezent. Problemele celor de la Volkswagen în privința omologării WLTP erau cunoscute de câteva luni, dar se pare că nu au reușit să găsească o soluție pentru acestea în ciuda faptului că bancul său de teste funcționează 24 de ore din 24 pentru a putea testa fiecare variantă disponibilă în gamă.
Citește și:
Cea mai scumpă mașină vândută vreodată la licitație
Costă 5 milioane de euro și toate unitățile sunt vândute
Amenzile pot fi plătite la jumătate din valoare în termen de 15 zile
Lada Vision 4×4: Cum arată un SUV de clasă mică de la ruși!
Bugatti Chiron din LEGO: Merge cu 20 km/h
Cea mai scumpă Lada Niva din lume
Drum expres spre Moldova: Noi planuri pe hârtie
RAR vrea să ofere cazierul oricărei mașini printr-un SMS
Război total mașinilor cu volan pe dreapta. Cât te costă să muți volanul pe stânga?
Practic, însuși generozitatea Volkswagen în materie de oferirea de multiple variante de transmisii și motorizări pentru numeroase modele a dus la această situație, deoarece fiecare dintre acestea trebuie să treacă prin procesul de omologare WLTP.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Volkswagen citat de englezii de la Autocar, Volkswagen va avea câteva luni mai dificile în materie de vânzări până când va reuși să omologheze toate modelele din oferta sa. Lucrurile ar trebui să revină la normal începând cu 2019, dacă vor reuși să livreze toate unitățile comandate până acum după ce fiecare variantă va primi omologare WLTP.