Era și timpul: suntem în 2022, an în care VW Multivan eHybrid face o demonstrație „next level’ despre cum să călătorești rapid, comod, în liniște și la consum mic, având la bord condiții măgulitoare.
Cunoscătorii vorbesc despre acest vehicul ca aparținând generației T7 din dinastia „transporterelor’ VW. Administrativ, așa este, dar, din punct de vedere tehnic, abordarea care a dus la materializarea sa a fost diferită de oricare dintre generațiile recente. Sub caroseria mai spațioasă ca niciodată se află o variantă dedicată a platformei tehnice MQB (platforma modulară cu motor transversal amplasat în față) preluată de la autoturismele VW de clasă compactă și medie, nu o platformă dezvoltată pentru succesiunea celor din seria T.
Cât despre sistemul de propulsie cu configurație „plug-in hybrid’ care dezvoltă 218 CP, acesta se bazează pe un propulsor cu benzină de tip 1.4 TSI (150 CP). Motorul electric este capabil să contribuie în sistem cu până la 116 CP, iar bateria care asigură alimentarea sa are capacitatea netă de 10,4 kWh. Cutia de viteze de tip DSG cu 6 trepte nu a fost preluată de la vreun alt model VW, fiind specifică tehnicii seriei T7.
Ceea ce am notat până aici trimite către un mesaj subînțeles: VW Multivan eHybrid nu mai este în situația predecesorilor săi utilitari emancipați (aceea de a căuta să se apropie cât mai mult de condițiile de rulare și dotare pe care le oferă mașinile familiale VW), ci oferă pe toată linia prestații compatibile cu ale automobilelor familiale definite ca atare.
Acestea fiind spuse, în afara poziției la volan, tot ceea ce ține de conducere și dinamică la Multivan eHybrid este compatibil cu așteptările legate de un sedan modern de clasă medie spre mare. Suspensia oferă un bun confort la trecerea peste cele mai multe tipuri de denivelări, doar cele transversal scurte lăsând loc de mai bine în privința filtrării (noi am avut pneuri cu secțiune joasă și jante de 19 inchi la mașină, ceea ce a constituit un sensibil dezavantaj – recomandăm jante de 17 inchi pentru contextul rutier românesc). Altfel, deplasarea este impresionant de silențioasă. Orientativ, au fost comunicați 68 dB pentru rularea în regim electric, cifră întâlnită altfel mai ales în clasa de lux.
Tot de clasa de lux amintesc lungimea de 4,97 m și ampatamentul de 3,12 m. Există și o variantă cu lungime de 5,17 m, pentru cei care consideră că au nevoie de mai mult. După părerea noastră, este destul de mare și varianta standard, care poate lua la bord până la 7 persoane pe scaune individuale. Cât despre scaunele în cauză, spațiul și confortul de ședere depășesc tot ce se poate găsi în interiorul vreunui sedan familial tipic. Forma și designul lor duc cu gândul la interiorul unui business-jet. La fel și finisarea interioară a lui Multivan eHybrid: materialele arată bine, fiind alese pe un stil modern, cu tentă high-tech distinsă. Afișajele de mari dimensiuni ale tabloului de instrumente și din zona multimedia se integrează foarte bine în peisaj, dar comenzile având cursoare de tip touch (vezi clima și volum) nu au reușit nici de această dată să ne convingă.
Accelerația de la 0 la 100 km/h în 11,6 s nu-i va impresiona pe cei care se rezumă la cifra în sine, numai că relevanța acesteia duce la subaprecierea prestațiilor dinamice de care e capabil la modul concret Multivan eHybrid. Reprizele sale sunt realmente viguroase în regim hibrid și asigură depășiri foarte rapide inclusiv pe autostradă. Performanțele sunt convingătoare și în rulare strict electrică, în pofida unei mase proprii de 2,2 t a mașinii. Atenție aici: rularea electrică acoperă vreo 48, până la maximum 60 km (conform normelor WLTP) și lipsa de efort cu care se mișcă Multivan eHybrid doar cu propulsia electrică v-ar putea face să pierdeți din vedere că epuizați resursele bateriei (rularea electrică este cu adevărat eficientă și folositoare numai în oraș).
Din fericire, selecția modului de propulsie se face cu mare ușurință prin intermediul butonului inscripționat „mode’, aflat în grupajul de comenzi dintre cele două guri de ventilație de pe consola centrală (lângă butonul luminilor de avarie). Fără îndoială, veți prinde repede gustul schimbării modului de utilizare a grupului motopropulsor în spiritul în care acesta a fost conceput: rulare economică fără renunțarea la unele certe pretenții dinamice.
Prima impresie
Mărimea spațiului, aspectul finisării și confortul de la bord sunt completate de o dinamică riguroasă (plat-formă MQB) și de presta- ții electrice apreciabile. Gabarit mare și manevrabilitate limitată în oraș.
Date tehnice
Motor L4 benzină, turbo + motor electric – Cilindree 1395 cmc – Putere sistem 218 CP – Cuplu sistem 350 Nm – Transmisie Tracțiune față/cutie DSG, 6 trepte – Capacitate baterie 10,4 kWh (net) – Autonomie 48-60 km (WLTP) – L/l/h 4973/1941/1907 mm – Masă proprie 2.142 kg – 0–100 km/h 11,6 s – Viteză max. 190 km/h – Consum 1,7 l – 17,0 kWh/ 100 km (WLTP) – Emisii CO2 39 g/km – Preț de la 59.646 euro
Verdict
Designul modern, confortul de la bord și eficiența modernului grup motopropulsor fac din Multivan eHybrid partenerul ideal al familiilor numeroase. Altfel, celor cu necesități profesionale de transport și tractare le este dedicat T6.1.