Audi A6 allroad: SUV sau allroad – ce alegem?

vezi galeria foto

Avem trei mașini într-una! Noul Audi A6 allroad quattro este un turism, un break și un SUV. Poate face și un pic de off-road.


Dacă suntem cu adevărat cinstiți, toți ne-am fi comandat câte o felie din fiecare sortiment de pizza al unui restaurant, în funcție de preferințe. Sau alegem „Quattro Stagioni’, numită și „Patru Anotimpuri’. Aceasta este pizza ideală pentru cei care nu pot decide între șunca gătită, ciuperci, măsline și anghinare. Noul Audi A6 allroad poate fi comparat ușor cu acest sortiment îndrăgit de pizza – o mașină cu de toate, vă rog!

Dar nu trebuie să ne lăsăm descurajați de prețul de pornire de 66.664 de euro pentru versiunea 45 TDI cu propulsor V6 diesel cu 231 de cai-putere. Știm, sunt mulți bani. De aceștia ați putea mânca pizza „Quattro Stagioni în același local, în fiecare zi, timp de mai mult de 30 de ani. Dar este nesănătos. Prin urmare, trebuie să studiem următorul aspect. A6 allroad cu toate briz-briz-urile sale off-road este mai scump cu aproape 1.600 de euro decât o versiune comparabilă a breakului standard. Să vedem ce presupune această suprataxă.


O caracteristică specială a versiunii allroad a fost reprezentată întotdeauna de suspensia pneumatică adaptivă. În funcție de modul de condus și de viteză, vehiculul își poate adapta garda la sol pentru a permite parcurgerea sectorului de drum ales fără emoții. De exemplu, atunci când îți dorești să călătorești pe un drum forestier cu pietriș, A6 se ridică cu 4,5 centimetri și apoi își limitează viteza la 35 km/h, pentru a limita riscul deteriorării vopselei.

Dacă mașina este setată în modul off-road, garda la sol este mărită cu 3,5 centimetri (în acest mod, viteza maximă este limitată la 80 km/h), în timp ce pe autostradă garda la sol revine la modul standard, măsurând acum 14 centimetri, iar dacă viteza crește peste 120 km/h, mașina coboară cu încă 1,5 cm. Ce învățăm din toate aceste informații?


În principiu, avem două mașini în una. Garda la sol variabilă permite accesul în zone din care numai un SUV cu tracțiune integrală ar putea ieși, iar tracțiunea integrală permanentă, alături de diferențialul central cu autoblocare, întărește ideea de tot-teren. Pe de altă parte, interiorul spațios asigură confortul necesar pentru cinci persoane și toate bagajele acestora într-o călătorie lungă.


Acum trebuie să discutăm despre o problemă care afectează tot mai multe modele Audi din zilele noastre. Cuvântul-cheie este reticența de a pleca de pe loc. Atunci când vă aflați la semafor și apăsați accelerația, motorul accelerează lent, iar după vreo două secunde, vine și acea explozie de putere pe care o așteptam deja de multă vreme.

Am mai observat acest lucru și la alte modele noi Audi cu propulsor V6 TDI. Este nevoie de prea mult timp ca motorul să ajungă în zona de cuplu, adică la 2500 rpm. Acest neajuns ne-a afectat îndeosebi în traficul start-stop și la depășirile pe drumurile județene. Audi, când ai de gând să rezolvi această problemă? Înainte de scandalul Dieselgate, TDI-ul era mai distractiv de condus.


Deci, ar fi bine să vă achiziționați o versiune cu motor pe benzină? Allroad este disponibil doar cu motoare V6 TDI de trei litri în trei niveluri de performanță: 231 CP (45 TDI) ca mașina testată de noi, 286 CP (50 TDI de la 69.623 de euro) și 349 CP (55 TDI de la 75.905 euro).

După ce treceți de prețul piperat, descoperiți că această mașină oferă multă plăcere la condus, mai ales dacă a fost echipată cu direcția dinamică integrală (2.152 de euro), care oferă un feedback bun, iar suspensia pneumatică asigură un nivel optim de confort chiar și în combinație cu jantele de 20 de inchi (anvelope 245/45 R 20) – preț 3.628 de euro.


Întrebarea rămâne aceeași la final: este mai bun A6 allroad decât un Q7? Da, dacă puneți plăcerea condusului pe primul plan.

 

Date tehnice

Motor V6, turbo, diesel – Cilindree 2967 cmc – Putere maximă 231 CP la 3250 rpm – Cuplu maxim 500 Nm la 1750 rpm – Transmisie tracțiune integrală/cutie automata cu 8 trepte – L/l/h 4951/1902/1497 mm – Masă proprie 2.050 kg – Volum portbagaj 565-1.680 l – Consum în test 6,6 l/100 km – 0–100 km/h 6,9 s – Viteză maximă 250 km/h – Preț de la 66.664 de euro cu TVA inclusă

 

Verdict

Un astfel de autoturism break cu valențe off-road este o alternativă excelentă pentru șoferii care nu vor să conducă un SUV, dar care au nevoie de practicalitatea unui wagon. Din păcate, A6 Avant allroad suferă de problema plecării de pe loc. Audi trebuie să rezolve acest neajuns.

 

Finanțare prin

 

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE