BMW X6 M Competition: Exces de zel? Asta înseamnă M!

Cum se simte viața de la bordul lui BMW X6 M Competition pe un drum extraordinar? E ca o porție imensă din felul tău preferat!

Cred că m-am îndrăgostit! Știți sentimentul acela pe care îl trăiți atunci când totul face click? Atunci când te afli la bordul unei mașini cu resurse aparent nelimitate, atunci când începe melodia ta preferată și atunci când ai pus roata pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din România.

Nu, nu ne referim la Transfăgărășan, Transalpina sau Transbucegi. Vorbim despre „banalul' DN2D, o porțiune extraordinară de asfalt lungă de 119 km care leagă orașele Focșani și Târgu Secuiesc. Superbul drum a fost finalizat relativ recent, în noiembrie 2015, timp în care nu a reușit să acumuleze prea multă uzură. De asemenea, nivelul de trafic este minim chiar și în week-end. O plăcere!

Despre ce click vorbim la BMW X6 M Competition? Cu precădere, despre cel care se află în spatele pedalei de accelerație, pentru că, din acel punct, motorul V8 Twin Turbo cu 625 CP este capabil să îți ofere toate resursele sale vaste.

Ca în orice model performant BMW, senzația de viteză este ușor distorsionată. Va trebui să stai mereu cu ochii pe vitezometru dacă nu cumva vrei să te alegi cu permisul suspendat pe o perioadă lungă de timp. Nu de alta, dar în cazul unei depășiri, te poți trezi rapid că afișajul head-up indică o valoare care începe cu „2'.

De vină este și insonorizarea fabuloasă pe care te aștepți să o primești într-o mașină care ajunge ușor să coste peste 150.000 de euro. Spunem că este de vină, deoarece reușește să acopere chiar și o bună parte din zgomotul emis de propulsor, un sunet pe care ne-am fi dorit să-l experimentăm din plin.

Direcția răspunde extraordinar de bine și transmite un feedback perfect, mai ales pentru un vehicul cu o masă de aproape 2,3 tone. Suspensia putea fi o idee mai iertătoare, mai ales în modul Comfort, însă beneficiul este că virajele pot fi abordate cu orice viteză imaginabilă, în stilul unui hot hatch compact. Trebuie doar să ai curaj suficient să o faci.

Calitatea interiorului se ridică la cele mai înalte cote. Fiecare loc pe care îl atingi este îmbrăcat în materiale de cea mai bună calitate, iar fibra de carbon domină planșa de bord. Aceasta poate fi găsită și sub capotă dacă optați pentru capacul motor extra din carbon. Atenție, costă 1.230 de euro!

Reprezintă X6 M Competition un exces de zel? Absolut! Uneori te saturi și din felul tău preferat, dar mereu revii cu o poftă și mai mare.

 

Prima impresie

Puterea aparent nesfârșită a motorului V8 Twin Turbo provoacă dependență la cel mai înalt nivel. Din păcate, sunetul produs de acesta nu se ridică la înălțimea performanțelor. Dă-i un pic de timp și vei aprecia posteriorul.

 

Date tehnice

Motor V8, Twin Turbo – Cilindree 4395 cmc – Putere max. 625 CP/6000 rpm – Cuplu max. 750 Nm între 1800 și 5800 rpm – Transmisie Tracțiune integrală/cutie automată cu 8 trepte – L/l/h 4941/2019/1693 mm – Masă proprie 2.299 kg – Masă remorcabilă max. 3.000 kg – Portbagaj 580–1.530 l – 0–100/200 km/h 3,8/13,2 s – Viteză max. 250 km/h – Consum 12,5-12,7 l/100 km – Volum rezervor 83 l – Emisii CO2 284-289 g/km – Preț de la 142.240 de euro.

 

Verdict

BMW X6 M nu s-a născut pentru a fi iubit. Reprezintă un simbol al statutului și are tot sensul din lume atunci când oferă performanțe de supercar și loc pentru prieteni.

Adaugă un comentariu