L-am adus pe BMW X6 fix unde îi place, adică pe drumurile de munte. Să vedem cum s-a descurcat cu cei 340 CP din dotare.
Unele mașini au puterea de a-ți schimba personalitatea din momentul în care te așezi pe locul șoferului. Anumite caracteristici ale vehiculului te îndeamnă să conduci într-un anume fel sau să adopți o anumită atitudine, pe care, probabil, nici nu știai că o poți afișa.
Așa este cazul și cu BMW X6. Din momentul în care îl privești, știi că urmează să trăiești o adevărată experiență, atât vizuală, cât și senzorială. Din față, X6 nu are nevoie de nicio prezentare. Grila frontală domină cu o suprafață generoasă, în timp ce linia capotei ajunge până la plafonul altor participanți la trafic.
Pe scurt, dacă vezi un X6 din generația G06 în oglinda retrovizoare, ai face bine să te dai din calea sa. După ce te-a depășit, vei avea ocazia să-i privești posteriorul. Aici, părerile sunt împărțite și sunt diametral opuse. Afișează un design avantgardist și modern fără a fi subtil în vreun fel. De fapt, clienții acestui model nu-l vor alege vreodată pentru a sta în umbră, ci pentru a-și prezenta noua achiziție cu orice ocazie.
Sub capotă, cunoscutul propulsor diesel cu șase cilindri a primit un sistem mild hybrid care duce rafinamentul la un nou nivel. Suportul electric dă un plus de 11 CP, însă cea mai mare diferență poate fi observată în cazul pornirii și opririi motorului cu sistemul start-stop.
Din momentul în care urnești cele 2,2 tone din loc vei simți că ai cu ce. Nu puterea maximă de 340 CP impresionează, ci cuplul fenomenal de 700 Nm disponibil încă de la 1.750 rpm. Resursele generoase sunt puse optim în valoare cu ajutorul transmisiei automate cu opt trepte, ce are capacitatea de a-ți oferi un răspuns excelent la apăsarea pedalei de accelerație chiar și în modul Eco Pro.
Șasiul modelului testat beneficia de suspensia pneumatică opțională (2.153 de euro), care oferă posibilitatea reglării gărzii la sol în funcție de modul de conducere ales. Ambianța interioară este asigurată de materialele de foarte bună calitate și de sistemul audio Harman Kardon (1.025 de euro), care te ajută să trăiești o experiență sonoră deosebită.
Abia după ce cobori din mașină revii cu picioarele pe pământ, atât la propriu, cât și la figurat. Totuși vorbim de un SUV care costă în jur de 100.000 de euro în echiparea testată.
Prima impresie
Materialele premium, poziția la volan și resursele vaste ale motorului asigură senzația trăită în vârful piramidei trofice. Din păcate, suspensia nu reușește să filtreze chiar toate imperfecțiunile întâlnite pe drum.
Date tehnice
Motor L6, turbodiesel cu suport mild hybrid – Cilindree 2993 cmc – Putere max. 340 CP la 4400 rpm – Cuplu max. 700 Nm între 1750 și 2250 rpm – Transmisie tracțiune integrală/cutie automată cu 8 tr. – L/l/h 4935/2004/1696 mm – Masă proprie 2.215 kg – Portbagaj 580–1.530 l – 0–100 km/h 5,5 s – Viteză maximă 245 km/h – Consum 5,8-6,2 l/100 km – Emisii CO2 153-164 g/km – Preț de la 82.943 de euro
Verdict
Dispui de bugetul necesar și vrei o mașină care să îți rezolve cu succes toate sarcinile zilnice? Ești fan diesel și în 2021 s-a subțiat oferta? Nu e problemă, la BMW X6 xDrive40d găsești un pachet complet îmbrăcat într-un costum care nu e pe gustul oricui, dar cu care, cu siguranță, vei face impresie.