Contact Mitsubishi Space Star

vezi galeria foto

Mitsubishi inlocuieste la nivel global actualul Colt cu un nou model. In Europa, aceasta se va numi Space Star si aduce o filosofie radical schimbata, o platforma si motorizari complet noi.


 

Am putut conduce, in premiera pentru Romania, noul model de clasa mica al japonezilor de la Mitsubishi. De fapt, acesta este pozitionat undeva la granita dintre clasa mini si mica pentru ca masoara doar 3,71 metri, ceea ce il face putin mai mare decat Skoda Citigo (3,56 m), dar mult mai mic Clio, Corsa sau Polo (circa 4,0 metri). Principalul atu al lui Space Star fata de oricare dintre acesti concurenti este faptul ca modelul de baza cantareste doar 845 kg, cu mult mai putin fata de competitori (de ex. Skoda Citigo cantareste 940 kg, iar VW Polo 1067 kg). Acest aspect aduce beneficii clare in conducere, masina fiind foarte agila. In plus, motoarele sunt foarte economice. Space Star este disponibil cu doua propulsoare pe benzina, ambele cu 3 cilindri, de 71, respectiv 80 CP. Cel de 1 litru are un consum mediu de numai 4,0 l/100 km, cu emisii record de 92 g/km.


La interior, materialele sunt corecte pentru aceste segment, iar ergonomia este buna. Locurile din fata ofera un nivel de spatiu generos, dar surpriza este rezervata pentru locurile din spate. In ciuda dimensiunilor de clasa mini, pasagerii din spate au la dispozitie pentru genunchi un nivel de spatiu surprinzator de mare. Portbagajul ofera un volum util de 235 de litri, dar rabatarea banchetei nu creaza o suprafata plana.

Space Star va fi disponibil la vanzare in Romania incepand cu luna mai a acestui an. Pentru mai multe informatii si impresii despre cum se conduce citeste revista Auto Bild 3/2013, care apare pe piata joi, 21 februarie.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE