Dacia Dokker intra intr-un segment in care sunt modele trecute prin mai multe generatii. Are aceasta suficiente calitati pentru a face fata celor versati?
VW Caddy si Citroën Berlingo sunt modele foarte apreciate pe piata pentru calitatile lor de carausi talentati, fiind principala alegere a firmelor aflate in cautarea unor vehicule de transport polivalente. Insa acestea nu exista doar ca autovehicule de marfa, ci vin si in versiuni de caroserie destinate familiilor cu nevoi de spatiu peste medie. Ultima aparitie in segment este reprezentatade Dacia, care, cu al sau Dokker, ofera, de asemenea, o varianta de caroserie destinata pasagerilor. Fiind la prima incursiune in acest segment, Dacia are de infruntat experienta celor mai vechi in clasa, dar vine cu un atu impresionant: pretul. Ca orice model Dacia, Dokker se situeaza mult sub concurenta cand vine vorba de finante si pleaca de la start cu un avantaj ce poate ajunge la aproape 10.000 de euro la echipari comparate, iar asta este o suma uriasa atunci cand ne raportam la masini de familie. Asadar, pentru primul comparativ al Daciei Dokker am ales un model german si unul francez, respectiv VW Caddy si Citroen Berlingo. Toti cei trei candidati sunt echipati cu motoare diesel economice de cilindree mica, având puteri cuprinse intre 90 CP si 102 CP.
Ce ofera
Acesta este poate cel mai important aspect cand vine vorba de masini extrem de spatioase. Este clar ca cine opteaza pentru un astfel de model vrea cât mai mult in materie de spatiu interior si volum de incarcare pentru bagaje, iar toate cele trei modelele exceleaza la acest capitol. Este foarte greu sa delimitam competitorii din testul nostru pentru ca toti se situeaza la nivel inalt si ofera calitati diferite. Pentru ca in primul rand aceste trei modele sunt echipate pentru pasageri trebuie sa vorbim despre cum se calatoreste in ele. Cea mai buna pozitie de conducere o ofera Caddy, in care se sta destul de jos, aproape ca intr-o masina normala. Dacia nu este departe si ofera o pozitie foarte buna, doar putin mai inalta. Insa modul de reglaj al scaunului pe inaltime este nepractic, neavand decat doua pozitii – jos si sus. La polul opus, Berlingo are un scaun pozitionat sus, iar pedalierul sau este plasat mai mult in podea decat spre inainte, incat pedalele se apasa aproape in jos, ceea ce face ca drumurile lungi sa devina obositoare. In spate, cele mai spatioase locuri sunt in Caddy, in principal datorita faptului ca sistemul de inchidere a usilor culisante laterale nu obstructioneaza deloc in lateral, lucru care se intâmpla destul de deranjant la Berlingo. In rest, la nivelul genunchilor, toate cele trei modele ofera un nivel de spatiu generos. In materie de spatii de depozitare suplimentare, lupta se da intre Caddy si Berlingo. Ambele ofera doua compartimente in podeaua de la picioarele pasagerilor din spate, dar si deasupra capului locurilor din fata (cel mai spatios este la Caddy, la Berlingo fiind mai mic chiar si decat la Dacia, care dispune si ea de acest spatiu de depozitare). Totusi, Citroën ofera optional o cutie generoasa, pozitionata deasupra portbagajului cu acces atat dinspre hayon, cat si dinspre locurile din spate. Spatiul mai mic de deasupra parasolarelor de la Citroën este compensat de originalul compartiment situat central in plafon. Cel mai mare portbagaj cu toate scaunele in pozitie normala este oferit de Dokker, a carui valoare de 800 de litri impresioneaza. Pe locurile doi si trei vin Caddy cu 750 de litri, respectiv Berlingo cu 675 de litri. De aici incepe lupta modularitatii pe al doilea rand de scaune. Caddy ofera posibilitatea de a fractiona banchetele, de a rasturna segmentele banchetei spre inainte, dar si de a le scoate complet pentru a obtine o suprafata de incarcare plana si uriasa. Insa segmentele banchetei sunt excesiv de grele si, in consecinta, destul de greu de manevrat, desi au mânere dedicate pentru transportat. Berlingo de test era dotat cu scaune individuale spate (427 de euro optional), egale ca dimensiuni. Acestea se pot rasturna spre inainte sau scoate individual si au avantajul casunt foarte usoare prin comparatie cu cele de la Caddy. La modularitatea lui Dokker se vad economiile facute de Renault. Segmentele banchetei pot fi rabatate, dar nu pot fi scoase, iar acest lucru rapeste din lungimea spatiului pentru bagaje comparativ cu ceilalti. Totusi, Dokker ofera acelasi volum maxim de incarcare ca si la ceilalti, adica 3000 de litri, insa minusul apare atunci cand se doreste transportarea unor obiecte lungi. Aici campion este Caddy, in care incap obiecte lungi de pana la 206 cm, urmat de Berlingo cu 188 cm (la ambele cand scaunul dreapta fata este impins la maxim spre inainte). Dokker pierde la acest capitol cu doar 162 cm, fiind clar restrictionat de imposibilitatea de a scoate complet scaunele de pe al doilea rand. Alt aspect important pentru aceste modele este ca versiunile comparate (de top pentru Dokker si Berlingo si de bazapentru Caddy) sunt dotate standard cu usi spate culisante pe ambele parti.
Cum se conduc
Toate cele trei modele din test au fost echipate cu motoare diesel de cilindree mica. Caddy dezvolta 102 CP dintr-un diesel de 1,6 litri, Berlingo are aceeasi cilindree, dar doar 92 CP, iar Dokker utilizeaza binecunoscutul dCi de 1,5 litri in versiunea de 90 CP. Poate parea surprinzator, dar acesta este singurul capitol la care Dacia s-a impus destul de categoric. Propulsorul 1.5 dCi este semnificativ mai economic decat celelalte, dar reuseste sa produca si cele mai bune acceleratii si reprize. In practica, acest lucru este clar sesizabil, iar singurul minus care poate fi atribuit dieselului din Dokker este zgomotul destul de pronuntat in sarcina ridicata, in special dupa turatia de 3000 rpm. Caddy ofera cel mai rafinat si mai silentios motor, dar nici Berlingo nu este departe, insa acesta este destul de lent la capitolul acceleratii si reprize. Toate cele trei modele ofera standard o cutie manuala cu 5 trepte, cea mai precisa ca directionare fiind cea de la Caddy. Acesta ofera si cel mai bun compromis pentru trenul de rulare, fiind la fel de confortabil precum cel de la Dokker, insamult mai inchegat in materie de agilitate si tinuta de drum. La Berlingo apare problema clasica a trenului de rulare de la orice Citroën, anume catrecerile peste denivelarile scurte se fac destul de dur, cu vibratii si zgomot in habitaclu. Caddy este cel mai apropiat de senzatia pe care o ofera o limuzina in conducere, Dokker are un ruliu mai pronuntat si o directie mai putin comunicativa, iar Berlingo se conduce placut, dar lasa clar impresia de masina utilitara, desi este destinata pentru pasageri.
Cat costa
Aici lucrurile sunt clare. Dacia Dokker nu poate fi invinsa la capitolul pret. Intre modelul romanesc si celelalte doua este efectiv o prapastie. Un Dokker cu motorul 1.5 dCi de 90 CP, echipat complet (navigatie, jante aliaj, senzori parcare, proiectoare ceata, s.a.), costa15.270 de euro cu TVA, in timp ce aceleasi echipamente fac ca Berlingo sa coste 23.157 de euro, iar Caddy 25.177 de euro. In aceste conditii, nu prea mai sunt multe de spus. Este foarte greu pentru cineva sa considere ca diferenta de aproape 10.000 de euro poate fi regasita palpabil in ceea ce ofera Dokker si ce ofera celelalte si de aceea consideram ca Dacia este un castigator moral al acestui test si unul clar in ceea ce priveste eficienta investitiei.
Locul 1 VW Caddy 1.6 TDI 4,06 stele
Caddy este cel mai polivalent dintre cele trei. Se conduce aproape la fel ca o limuzina, este modulabil si ofera valori de incarcare foarte bune si un acces foarte usor. Motorul sau este cel mai puternic, dar nu si cel mai economic.
Locul 2 Dacia Dokker 1.5 dCi 3,80 stele
Dokker ajunge pe locul al doilea in principal datorita motorului sau, care ajuta la realizarea celor mai rapide acceleratii si a faptului ca este cel mai economic. Totusi, Dokker este urias la interior, desi nu la fel de modulabil ca si ceilalti.
Locul 3 Citroën Berlingo 1.6 HDi 3,76 stele
Berlingo vine foarte aproape de Dacia, dar se claseaza ultimul, desi iese al doilea la trei capitole. Citroën are cele mai multe spatii de depozitare, dar este cel mai mic la interior, iar motorul sau nu exceleaza decât la silentiozitate.
Concluzia redactorului
VW Caddy este un model foarte echilibrat in ceea ce ofera. Dimensiunile interioare importante sunt la un nivel ridicat, majoritatea fiind peste concurenta, iar volumul de incarcare este aproape la acelasi nivel cu cel de la Dacia (un campion in acest sens), pe care il si depaseste cu 30 de litri la volumul maxim, datorita facilitatii de a scoate complet scaunele spate. Dokker si Berlingo se claseaza foarte aproape, diferenta fiind facuta in special la capitolul motorizare, unde Dacia se impune clar, desi Citroën castiga alte trei capitole la limita. Dokker este in principal un caraus la baza, fiind cel mai spatios in momentul in care in masina exista cinci pasageri si bagaje. Berlingo este mai modulabil, fiind disponibil contra cost cu o serie de spatii de depozitare inteligente si chiar optiunea de a avea trei locuri independente in spate. Totusi, in final, Caddy se impune, dar Dacia ramane castigatoarea absoluta la capitolul pret/puncte. La acest nivel, o diferenta de 10.000 de euro este foarte greu de surmontat.
[table id=386 /]