Audi A1 Sportback este un adevărat aristocrat în clasa mică. Va face oare față condițiilor rustice din traficul nostru?
Audi are un nou model de intrare în gamă! A1 a crescut în dimensiuni față de prima generație și promite mai mult rafinament. Realizat acum pe platforma MQB A0 a grupului Volkswagen, la fel ca și VW Polo, noul Audi A1 Sportback renunță la caroseria în trei portiere și este acum disponibil exclusiv ca model cu cinci uși.
Conceptul de spațiu al lui A1 a fost semnificativ îmbunătățit, o creștere în lungime de 5,6 cm (și ampatamentul mai mare cu 9,4 cm) permițând noului model să asigure spațiu suficient pentru patru persoane și bagajele lor. Chiar dacă în spate spațiul la genunchi este destul de limitat pentru cei mai înalți, nu trebuie să uităm că vorbim de un model de clasă mică. Din fericire, spațiul la cap este rezonabil. În sfârșit, portbagajul a crescut, de asemenea, cu 65 de litri, până la valoarea respectabilă de 335 de litri.
Încă din echiparea de bază, A1 își respectă statutul premium și oferă un panou de instrumente digital, afișat pe un ecran cu diagonala de 10,25 inchi. Pentru cei mai pretențioși, Virtual Cockpit oferă informații suplimentare și un nivel de personalizare imbatabil, la 171 de euro extra.Ecranul navigației de 10,1 inchi se dă mult mai scump, doar împreună cu sistemul de navigație MMI Plus, la 2.216 euro extra. Planșa de bord, ca și tapițeria scaunelor, poate fi personalizată în ceea ce privește materialele și culorile, cu sute de mii de combinații disponibile.
Citește și:
Parcarea laterală este complet reinventată prin acest truc spectaculos
ABS pe zăpadă – Diferența dintre a frâna CU ABS și FĂRĂ ABS
Examen auto – Cum obții permisul de conducere, pentru fiecare categorie în parte
O Dacie cu motor turbo și transmisie integrală mătură tot ce îi stă în cale
ABS, TSI, ESP – Ce înseamnă aceste prescurtări auto
Dacă tot am ajuns în acest punct, nu putem să nu remarcăm că alegerea materialelor pentru planșa de bord favorizează plasticele dure, chiar dacă acestea au o textură plăcută. Compromisuri de clasa mică.
Motorizarea turbo cu trei cilindri poate stârni zâmbete, dar este una cât se poate de serioasă. Cu o sonoritate plină de personalitate, aceasta trage viguros și asigură performanțe dinamice onorabile micului Lord of the Rings. Cutia S tronic cu dublu ambreiaj schimbă rapid treptele, dar este uneori mai puțin manierată la plecarea de pe loc. În programul normal de schimbare a treptelor, va favoriza schimbarea rapidă la turații mici – o concesie făcută economiei de combustibil. O senzație mult mai plăcută se obține prin selectarea modului Sport. Sigur, consumul va crește, dar la fel și plăcerea. Este o alegere care vă aparține.
Trenul de rulare este unul mai degrabă ferm, orientat către sportivitate. Acesta trece fără probleme peste denivelările scurte, dar cu un sunet sec, tipic. Direcția este incisivă, contribuind la personalitatea distinctă a lui A1. Un sportiv discret, cu o inimă mare!
Ce ne place și ce nu ne place
Noul A1 este mai spațios și mai dinamic decât predecesorul său. Motorizarea turbo cu trei cilindri de 116 CP este foarte reușită, dar cutia S tronic mai are de studiat la capitolul „plecare de pe loc’.
Verdict
Noul Audi A1 Sportback impresionează prin agilitate, chiar dacă are sub capotă un motor mai degrabă modest. Cutia cu dublu ambreiaj îl servește perfect, rezultatul fiind o dinamică impecabilă. În plus, sentimentul premim este la el acasă, nu există dubii aici.
Audi A1 Sportback 30 TFSI S tronic
Avans (40%): 7.751 euro fără TVA
Perioadă de finanţare (luni): 48
PERFECT LEASING cu rată lunară de 95 euro fără TVA
Disclaimer: Rata este valabilă prin Porsche Leasing România IFN SA pentru Audi A1 Sportback 30 TFSI S tronic, preț 19.378 euro fără TVA, produs PERFECT LEASING, perioadă de finanțare 48 luni, avans 40% (7.751 euro fără TVA), rulaj anual 10.000 km, dobândă fixă EUR 6,09%, volum finanțat 11.623 euro fără TVA, rata nu include CASCO și TVA. Oferta se adresează persoanelor juridice și se supune unor termene și condiții.