BMW 330e: Plăcerea de a conduce…eco

vezi galeria foto

BMW 330e a ajuns în România, iar noi am avut ocazia să-l testăm în mediul în care ar trebui să facă diferența: un București acoperit de nori și plouat din plin.


BMW Seria 3 în versiunea 330e reprezintă cea mai recentă adiție a producătorului german în gamă.  Modelul din Bavaria ne-a căzut în mâini exact când trebuia: Bucureștiul a fost acoperit de nori și a plouat din plin, iar traficul din Capitală era extraordinar de greu. Condiții perfecte pentru a vedea cât este de economic un hibrid plug-in în România.

Despre zonele de reîncărcare amplasate în București nu vom vorbi întrucât acestea lipsesc cu desăvârșire.  Cele câteva zone unde ți-ai putea reîncărca bateria unui model electric sau hibrid fie nu funcționează, fie sunt private.


Imediat ce urci la volanul noului BMW 330e nu ai cum să nu remarci apariția butonului eDrive pe tunelul median. Acesta are ca scop selectarea celor trei moduri de rulare eco: Auto eDrive, Max eDrive și Save Battery. Primul dintre modurile amintite anterior realizează o simbioză perfectă între motorul electric și cel cu combustie internă, pentru a asigura un consum de carburant și emisii de CO2 cât mai mici, fără a știrbi clasica plăcere de a conduce.

Când alegi modul Max eDrive trebuie să te pregătești sufletește pentru o experiență unică. Propulsia oferită de BMW 330e va fi exclusiv electrică. Și poți rula așa până la o viteză maximă de 120 km/h și pentru o distanță de maximum 40 de kilometri. Asta susține BMW în fișa tehnică, însă realitatea bate întotdeauna filmul producătorilor. Cu o baterie încărcată pe jumătate și cu un trafic greu am reușit să parcurgem undeva la 10 kilometri. La finalul cursei, indicatorul computerului de bord spunea că nivelul energiei este de 17 procente. În modul Save Battery, acumulatorul de 7,6 kWh asigură păstrarea stării de încărcare a bateriei.



Din punct de vedere dinamic, 330e se simte excelent, chiar dacă masa totală a crescut cu peste 150 de kilograme. Lucrurile sunt dinamice, iar 330e se conduce la fel de ușor și de bine precum frații săi cu motoare cu combustie internă. Și pentru că tot am ajuns la subiectul propulsie, 330e integrează agregatul pe benzină de 2,0 litri și 184 CP și motorul electric de 88 CP. În total, ansamblul hibrid produce 252 CP, aceeași valoare fiind oferită și de versiunea 330i. Cuplul motor total este de 420 Nm, iar apariția în configurație a unui motor electric o vei simți chiar și la cea mai fină apăsare de accelerație.


Consumul de carburant anunțat pentru versiunea 330e este de 1,9 litri pentru prima sută de kilometri, însă acest lucru este posibil doar într-o lume utopică. Un lucru interesant îl constituie prețul. Pentru versiunea de bază, vei avea de plătit 45.782 de euro cu TVA. Fratele 330i pornește de la 41.400 de euro cu TVA, însă menționăm că aproape toată diferența de preț este justificată de prezența cutiei Steptronic, a bordului cu conținut extins și a pachetului compartiment de depozitare. Dieselul 330d pornește de la 49.504 euro cu TVA. Acum, faceți voi calculele.


Verdict
BMW 330e se simte bine din punct de vedere dinamic. Portbagajul ceva mai mic și masa totală mai mare ar putea să te supere. Însă atunci când mergi de acasă la birou cu mai puțin de un plin de baterie, parcă altfel îți începi ziua.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE