Dupa doua generatii de automobile in care costurile au fost reduse la maximum in detrimentul calitatii, majoritatea constructorilor incearca acum exact opusul: materiale si finisaje de calitate superioara si dorinta de a se pozitiona „up-market. Citroën este unul dintre constructorii care se afla intr-un evident proces de imbuna- tatire a calitatii de fabricatie, aspect ilustrat foarte clar odata cu lansarea lui C5.
Noul C3 Picasso intareste mesajul constructorului francez, beneficiind de un interior atent finisat, cu materiale de calitate superioara si o insonorizare demna de clasa superioara, calitati care-l vor pozitiona bine in lupta cu concurentele sale Opel Meriva, Ford Fusion sau Nissan Note.
Forma bizara, dar placuta, a caroseriei are la baza ideea de folosire eficienta a spatiului, sursa de inspiratie fiind cubul. Consola fata foarte scurta, precum si hayonul perfect vertical asigura un spatiu interior generos pentru un automobil de numai 4,08 metri lungime. Cinci persoane pot calatori destul de comod la bordul lui C3 Picasso, fara sa se dramuiasca la bagaje: 500 de litri ar trebui sa fie suficienti. Cu bancheta rabatata, volumul portbagajului creste la peste 1.500 de litri, permitand incarcarea obiectelor de pana la 1,67 metri lungime. Pozitia de condus inalta, in stilul utilitarelor, aduce o economie suplimentara de spatiu. Scaunele fata sunt mai comode decat ai banui, dar profilul acestora nu asigura o sustinere laterala adecvata.
Interior atent finisat si insonorizare de top
Interiorul este proaspat si placut, consola centrala monopolizand atentia conducatorului auto, aici fiind concentrate atat instrumentele de bord, cat si majoritatea comenzilor. Contrar stilului Citroën, ergonomia este foarte buna, nimic extravagant nu-ti agreseaza privirea, numarul butoanelor ramane in limita comprehensibilitatii: o plansa de bord demna de o masina germana. Sentimentul este intarit de calitatea materialelor folosite, dar si de imbinarile fara cusur. Poate ca cea mai spectaculoasa caracteristica a lui C3 Picasso o reprezinta insa parbrizul fractionat, care asigura o vizibilitate foarte buna, fara zone „oarbe datorate montan- tilor fata.
La volan, C3 Picasso se dovedeste un companion placut, cuvantul de ordine fiind confortul. Suspensia absoarbe docila denivelarile, iar habitaclul este imun la zgomote, fie ca acestea provin de la motor sau de la calea de rulare. Tinuta de drum este surprinzator de buna, cel putin configurat cu roti de 17 inci si anvelope 205/45.
C3 Picasso este, practic, lipit de sol, chiar si in curbele stranse abordate rapid. Directia este precisa, asistarea electrica variabila fiind dependenta de turatia motorului si nu de viteza masinii. Acest lucru permite o intarire corespunzatoare a directiei atunci cand abordezi un stil mai sportiv, cu schimbarea treptelor aproape de zona rosie a turometrului. Totusi, C3 Picasso este o masina de familie, care nu se simte bine condusa sportiv.
Motoarele, chiar si cele de top (1.6 HDI 110 CP si 1.6 VTi 120 CP) si etajarea lunga a cutiei cu cinci trepte nu sunt in masura sa favorizeze performante dinamice notabile. O alegere inteligenta este reprezentata, probabil, de motorul pe benzina de 1,4 litri si 95 CP. Acesta nu se simte cu mult mai slab decat cel de 1,6 litri; in schimb, este ceva mai docil si mai placut la condus, fiind in acelasi timp si mai silentios.
Fiind vorba de un monovolum (Citroën insista asupra acestui aspect, desi vizual si functional este discutabil), este important sa stim cat de versatil este C3 Picasso. Surprinzator, tocmai la acest capitol nu am fost impresionati. Sigur, poti rabata bancheta in regim 40/60 cu o singura mana, poti regla inclinarea spatarului banchetei si poti ajusta spatiul la picioare prin culisarea banchetei, dar Skoda Roomster are scaune individuale culisante in spate, si care se pot scoate. O surpriza neplacuta o reprezinta compartimentele de depozitare – ca si inexistente.
In afara torpedoului refrigerat, ocupantii locurilor din fata au la dispozitie un singur compartiment inchis, iar acesta nu este disponibil pe toate nivelurile de echipare.