Proiectată după o rețetă clasică, pe care o credeam pierdută, Mazda MX-5 este într-o formă de invidiat. Purist, tradițional și totuși modern, micul roadster își demonstrează abilitățile într-un test cu măsurători.
În timp ce toți ceilalți mizează pe motoare turbo, Mazda parcă lucrează în contradictoriu, promovând tehnologia SKYACTIV, care se bazează pe aspirația naturală și pe un raport de compresie ridicat. Și tot în contrast cu restul lumii, unde marile SUV-uri sunt pe val, iar mașinile sport pursânge mor încet-încet, japonezii au lansat cea de-a patra generație a roadsterului MX-5 după rețeta originală: mic, ușor și foarte agil.
Date tehnice:
Motor L4, benzină • Cilindree 1496 cmc • Putere maximă 131 CP/7000 rpm • Cuplu maxim 150 Nm/4800 rpm • Viteză maximă 204 km/h • 0–100 km/h 8,1 s • Transmisie spate, cutie manuală cu șase trepte • Dimensiuni L/l/h 3915/1735/1225 mm • Ampatament 2310 mm • Portbagaj 130 l • Consum mediu 6,0 l/100 km • Emisii CO2 139 g/km • Preț de la 25.290 de euro cu TVA
Așadar, totul se rezumă la plăcerea de a conduce, ceea ce în cultura niponă se exprimă prin „Jinba-Ittai o unitate perfectă între om și mașină. Poate că sună ca un text de marketing, însă aceasta este, de fapt, inima care îl face pe MX-5 perfect. Totul începe cu poziția la volan. În timp ce predecesorul acestuia nu era recomandat celor de peste 1,90 m, noul roadster este mai generos cu șoferii înalți. Iar senzația că te așezi pe un skateboard este mai vie ca oricând, mai ales că MX-5 a scăzut în greutate și în dimensiuni. Deși măsoară doar 3,92 metri, japonezii au reușit să așeze aici motorul, transmisia, puntea motoare spate și un habitaclu pentru doi ocupanți. Ba chiar și un portbagaj cu volum decent, de 130 de litri, în care îți poți pune periuța de dinți și câteva haine pentru o ieșire de weekend. Iar pe tunelul median și-a găsit loc și un suport pentru două băuturi pe care le vei atinge însă cu cotul de fiecare dată când accesezi controlerul sistemului multimedia.
Evident, nimeni nu cumpără un road-ster pentru talentele sale practice. Mult mai important este cum te face să te simți această mașină. Și este suficient să pliezi plafonul textil printr-o simplă mișcare a mâinii către spate securizându-l printr-o apăsare fermă în compartimentul din spatele scaunelor pentru a intra în atmosfera specială a lui MX-5. Mazda reușește să ofere senzații tari, fără a apela la motoare puternice și la abilități dinamice exagerate de anvelope extralate.
Din contră. Încălțată cu gume relativ înguste, de 195 mm, micul roadster se conduce ca niciun eventual competitor. Virajele abordate cu pedala de accelerație la podea se vor transforma în glisade superbe, mulțumită configurației old-school cu punte motoare spate. Iar dansul poate fi continuat într-o înlănțuire de viraje, reacțiile mașinii fiind perfect previzibile mulțumită unei distribuții a maselor pe punți în raport de 53:47 față-spate. Chiar și alimentată, japoneza cântărește doar 1017 kg, fiind comparabilă cu o mașină de clasă mică precum Skoda Fabia.
Din aceste motive, chiar și un motor de 1,5 litri este suficient pentru performanțe respectabile. Cu 131 CP, Mazda atinge 100 km/h în 8,1 secunde, în timp ce un Golf ar avea nevoie de peste 150 CP pentru a egala acest rezultat. Și cum motorul lui MX-5 trebuie ținut tot timpul sus în ture pentru a oferi un răspuns viguros cuplul de 150 Nm fiind dezvoltat la 4800 rpm aici intră în scenă încă o delectare: superba cutie de viteze cu șase trepte, al cărei levier scurt emite un click molipsitor la fiecare acționare. Iar sunetul… sunetul evacuării te unge pe suflet, lăsându-ți de fiecare dată impresia că mergi mult mai tare decât o faci, de fapt. Și până la urmă, nu asta căutăm cu toții senzații tari, veritabile, la bani puțini? Mazda, jos pălăria!
Verdict
Noua Mazda MX-5 pare un călător în timp, ignorând setea omenirii pentru SUV-uri. Mazda a redescoperit rețeta roadsterului pur, ușor și agil, care oferă mai multă plăcere decât multe mașini sport cu puteri de câteva ori mai mari. Și toate astea vin la un preț neașteptat de accesibil.