Mercedes-Benz C250 BlueTEC – Tehnologie sub haine sofisticate

vezi galeria foto

Cu dieselul de top, tracțiune integrală și cutie automată, Clasa C pare perfectă.


Clasa C este una dintre cele mai spectaculoase prezențe din segmentul mediu, iar statutul premium o face și mai dezirabilă. Nimeni nu poate nega că liniile fluide și foarte elegante atrag orice priviri și nici nu se poate ignora asemănarea cu nava-amiral a mărcii. Deși a fost testată de mai multe ori în revista Auto Bild, Clasa C este pentru prima dată analizată în versiunea cu cel mai puternic diesel din oferta curentă. Acesta dezvoltă 204 CP, este oferit standard cu o cutie automată cu 7 trepte și, opțional, poate fi configurat cu sistemul de tracțiune integrală 4MATIC.


În această configurație, Clasa C nu doar că oferă un nivel foarte ridicat de rafinament și eleganță, ci poate fi considerată o limuzină cu pretenții sportive. Dieselul de 2,1 litri se turează rapid de la orice turație și funcționează rafinat, fiind bine izolat fonic de habitaclu. Împreună cu transmisia automată 7G-TRONIC Plus, C 250 BlueTEC rulează foarte lin, fără bruscări și fără să deranjeze șoferul. Treptele se succed foarte lin, însă rapiditatea nu este chiar punctul forte al acestei cutii. Nivelul de tracțiune oferit de sistemul 4MATIC este foarte ridicat și transmite multă siguranță. La capitolul dinamică, comportamentul la limită poate fi caracterizat ca fiind neutru și ușor controlabil, cu sisteme de asistență activă care intervin liniar. Direcția este plăcută, ușor de acționat, dar nu pune accentul pe modul cum transmite informațiile către șofer.



Interiorul transmite o senzație unică de rafinament și eleganță, aproape fără rival în segment, cu materiale atent lucrate și o ambianță specifică unui model premium. Apreciem poziția de conducere joasă, dar Clasa C nu punctează pozitiv la capitolul acces în spate, din cauza ușilor de mici dimensiuni și a liniei de coupé a caroseriei.

Versiunea testată pleacă de la prețul de 47.399 de euro cu TVA și este echipată standard cu tracțiunea integrală 4MATIC și cutia automată 7G-TRONIC Plus.


Date tehnice:

Motor: L4, biturbo-diesel, cilindree 2143 cmc • Putere maximă 204 CP/3800 rpm • Cuplu maxim 500 Nm/1600-1800 rpm • Transmisie: integrală • cutie automată cu 7 trepte• Dimensiuni: L/l/h 4686/1810/1442 mm • Ampatament 2840 mm • Portbagaj 480 litri • Performanț‌e: 0-100 km/h 6,9 sec • Viteza maximă 240 km/h • Consum mediu 4,8 l/100 km, • Emisii CO2 129 g/km • Preț: de la 47.399 de euro cu TVA.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE